logo

Kalman Mizsei aşteaptă alegeri libere şi corecte în R. Moldova


https://www.ipn.md/ro/kalman-mizsei-asteapta-alegeri-libere-si-corecte-in-r-moldova-7965_976695.html

Reprezentantul special al Uniunii Europene în R. Moldova, Kalman Mizsei spune că există premise pentru asigurarea caracterului liber şi corect al scrutinului din 29 iulie. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei întrevederi cu preşedintele în exerciţiu al R. Moldova, Vladimir Voronin, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al Preşedinţiei. Potrivit sursei citate, şeful statului şi-a accentuat angajamentul de a desfăşura alegerile anticipate din 29 iulie în strictă conformitate cu standardele democratice, cu asigurarea caracterului corect, liber, transparent şi civilizat al întregului proces electoral. Vladimir Voronin şi Kalman Mizsei au reiterat interesul de extindere a relaţiilor de colaborare dintre R. Moldova şi Uniunea Europeană, accentuând că în UE se doreşte iniţierea negocierilor moldo-comunitare pe marginea unui nou acord cu Moldova. În cadrul întrevederii a fost discutată şi tematica reglementării transnistrene, Vladimir Voronin şi Kalman Mizsei exprimând necesitatea reluării cât mai curând posibil a negocierilor pentru soluţionarea conflictului transnistrean în formatul „5+2”.