logo

Jurnaliştii din Transnistria vor putea participa la un training specializat


https://www.ipn.md/ro/jurnalistii-din-transnistria-vor-putea-participa-la-un-training-specializat-7967_960650.html

Jurnaliştii de radio şi TV care activează în regiunea transnistreană sau care au drept obiect de preocupare jurnalistică subiecte ce vizează problema transnistreană, crizele social-politice, medierea şi securitatea comunitară, vor putea participa la un ciclu de traininguri, în cadrul proiectului „Impactul cooperării pentru înţelegere”, dedicat producerii de programe radio şi TV în condiţii de jurnalism extremal. În opinia organizatorilor, activităţile preconizate trebuie să contribuie la soluţionarea crizei transnistrene, la înţelegerea corectă de către locuitorii R. Moldova şi de către comunitatea internaţională a problemelor politice legate de subiectul transnistrean, la consolidarea informaţională a comunităţii jurnalistice de pe ambele maluri ale Nistrului. Potrivit surselor citate, desfăşurarea unor traininguri de instruire în acest domeniu este motivată de pregătirea slabă a jurnaliştilor în faţa provocărilor generate de crizele sociale şi politice, de divergenţele şi prezenţele separatiste ce coabitează ca materie jurnalistică în câmpul informaţional autohton. Prin intermediul programului, circa 36 de jurnalişti din audiovizual, de pe ambele maluri ale Nistrului, vor participa la trei ateliere de instruire practică. Sesiunile de training vor fi moderate de experţi invitaţi de la instituţii notorii din Ucraina, România şi R. Moldova. În urma acestei acţiuni se preconizează consolidarea capacităţii jurnaliştilor radio şi TV, implicaţi în program, de a realiza emisiuni de educaţie civică, dispute politice şi dezbateri publice cu format de programe informativ-analitice. Înregistrarea jurnaliştilor pentru participarea la acest program de training se va desfăşura în perioada 1-20 august curent. Cursul este organizat de Agenţia Media „IMPACT” cu suportul Misiunii OSCE în R. Moldova.