Jurnaliştii din R. Moldova şi România vor avea posibilitate să-şi extindă colaborarea
https://www.ipn.md/ro/jurnalistii-din-r-moldova-si-romania-vor-avea-posibilitate-sa-7967_961378.html
Jurnalişti din R. Moldova şi România vor avea ocazia să diversifice şi să eficientizeze colaborarea în cadrul proiectului „Extinderea cooperării transfrontaliere a jurnaliştilor din R. Moldova şi România”, realizat de Asociaţia Presei Independente (API). Despre aceasta s-a anunţat vineri, 22 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă.
În opinia lui Petru Macovei, director executiv al API, colaborarea jurnaliştilor de pe ambele maluri ale Prutului nu are un caracter constant, lucru regretabil, în opinia sursei citate, deoarece, din punctul de vedere al dezvoltării presei, colegii de peste Prut sunt mai aproape de actualităţile din Moldova, decât presa din SUA sau din alte ţări cu un nivel foarte dezvoltat al presei. Potrivit expertului, este firesc să existe o colaborare dintre jurnaliştii vorbitori de limbă română de pe ambele maluri ale Prutului, iar eficienţa unei asemenea colaborări este mai mare decât una cu jurnaliştii din alte ţări, deoarece practicile jurnaliştilor de acolo este mai puţin aplicabilă în condiţiile R. Moldova.
Potrivit sursei citate, proiectul este compus din 3 componente. În cadrul primei dintre ele, API va organiza un stagiu profesional pentru jurnaliştii din mass-media naţionale şi locale din R. Moldova, la redacţiile ziarelor, agenţiilor de presă, posturilor de radio şi TV naţionale şi regionale din România. Timp de o săptămână, jurnaliştii din R. Moldova vor lucra alături de colegii lor români, urmând să redacteze şi să publice ştiri, articole şi reportaje, dar şi să se documenteze la tema colaborării moldo-române în diferite domenii. API va selecta în acest scop, 16 reporteri de la posturi de radio, TV, ziare şi agenţii de presă. În noiembrie, API va organiza o vizită simetrică de documentare pentru 5 jurnalişti din România. Tema vizitei de studiu va fi stabilită în funcţie de necesităţile de informare a jurnaliştilor români.
Cea de-a doua componentă prevede editarea ziarului moldo-român on-line – www.md-ro.org care îşi propune să fie o importantă sursă de informare atât pentru jurnalişti, dar şi pentru persoanele interesate de tematica colaborării moldo-române în diferite domenii. Ziarul va fi realizat cu forţele comune ale jurnaliştilor din R. Moldova şi România, urmând a fi lansat la 1 octombrie curent.
Pentru promovarea mass-media din R. Moldova a tematicii colaborării moldo-române în diverse domenii, API va desfăşura, în cadrul proiectului, un concurs naţional de articole şi reportaje. Concursul va fi structurat, din pun punct de vedere tematic, în 4 compartimente: cea mai bună investigaţie, realizată de o echipă mixtă; cel mai bun articol/reportaj radio sau TV despre activitatea Euroregiunilor; cel mai bun articol/reportaj radio sau TV despre localităţile înfrăţite; cel mai bun articol/reportaj radio sau TV despre colaborarea moldo-română în domeniul culturii, învăţământului, ştiinţei.
Proiectul este realizat cu suportul financiar al Departamentului pentru Relaţii cu Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe din România. Costul total este de circa 23 mii de euro.