Judocanii Toma şi Remarenco eliminaţi de la Olimpiadă
https://www.ipn.md/ro/judocanii-toma-si-remarenco-eliminati-de-la-olimpiada-7967_999372.html
Judocanii moldoveni au fost eliminaţi de la Jocurile Olimpice de la Londra, transmite Info-Prim Neo. În categoria de greutate 81 kg, liderul lotului naţional, Sergiu Toma a pierdut la limită în optimile de finală în faţa japonezului Takahiro Nakai. În prima luptă, Toma îl învinsese pe cehul Jaromir Musil.
Miercuri, 1 august, a cedat şi celălalt reprezentant al Moldovei în turneul de judo. În categoria de greutate 90 kg, Ion Remarenco a pierdut în chiar prima luptă de la rusul Kirill Denisov.
Tot astăzi va intra în concurs şi Dan Olaru la tir cu arcul. Sportivul de 15 ani se va duela cu americanul Jake Kaminski în 1/32 de finală.
Până acum la Olimpiada de la Londra, Moldova a cucerit o medalie de bronz prin halterofila Cristina Iovu. Zilele următoare culorile ţării vor fi apărate de 10 atleţi, 2 luptători, un halterofil şi un boxer.
Clasamentul pe medalii este condus de China, care a adunat 13 medalii de aur, 6 de argint şi 4 de bronz. Moldova împarte locul 34 cu alte 10 ţări care au în palmares câte o distincţie de bronz.