logo

Judocanii moldoveni, învinși la Mondiale de viitorii premianți


https://www.ipn.md/ro/judocanii-moldoveni-invinsi-la-mondiale-de-viitorii-premianti-7979_1044266.html

Judocanii moldoveni Dorin Mihu, Vadim Bunescu și Denis Vieru au cedat medaliaților la Campionatul Mondial, care se desfășoară la Baku, Azerbaidjan, transmite IPN.

Dorin Mihu a debutat cu o victorie în categoria 60 kg în fața unui judocan kârghiz, dar apoi i-a cedat viitorului campion mondial, japonezul Naohisa Takato.

La 66 kg, Denis Vieru a trecut de sportivi din Noua Zeelandă și Mozambic, dar a fost oprit, de asemenea, de un japonez, Abe Hifumi, ajuns și el campion mondial.

Două victorii la 66 kg le-a obținut și Vadim Bunescu, dar a fost eliminat de kazahul Yerlan Serikzhanov, care a devenit vicecampion mondial.

Astăzi, au debutat cu victorii Iulian Peaticovschi și Victor Șterpu. Ambii evoluează în categoria de greutate 73 kg. La Mondialul din Azerbaidjan mai este prezent Dorin Goțonoagă.