Judecătorii de instrucţie din Moldova vor fi instruiţi, pe parcursul anului curent, în cadrul unor seminare
https://www.ipn.md/ro/judecatorii-de-instructie-din-moldova-vor-fi-instruiti-pe-parcursul-anului-curen-7967_958279.html
Agenţia pentru Susţinerea Învăţământului Juridic şi a Organelor de Drept „Ex Lege”, în cooperare cu Consiliul Superior al Magistraturii a lansat, luni, 13 martie, proiectul cu genericul „Asigurarea respectării standardelor privind drepturile omului de către judecătorii de instrucţie la aplicarea arestului preventiv”, care urmează a fi implementat cu suportul Fundaţiei Soros-Moldova.
Preşedintele Agenţiei “Ex Lege”, Valeriu Zubco a declarat în cadrul conferinţei de prezentare a proiectului, că institutul judecătorilor de instrucţie este relativ nou pentru R. Moldova, de aceea persoanele care deţin această funcţie nu cunosc pe deplin importanţa instituţiei pe care o reprezintă şi există multe cazuri de depăşire a competenţei. Totodată, marea majoritate a persoanelor reţinute nu-şi cunosc drepturile. În aceste condiţii, spune sursa citată, scopul proiectului este de a ridica nivelul profesional al judecătorilor de instrucţie, dar şi de a informa populaţia despre drepturile sale în caz de reţinere preventivă.
Pentru atingerea acestui obiectiv, pe parcursul anului curent, vor fi întreprinse mai multe acţiuni. Astfel, va fi elaborat ghidul judecătorului de instrucţie şi ghidul persoanei la reţinere, care vor fi distribuite pe gratis tuturor doritorilor. De asemenea, vor fi organizate 9 seminare regionale la Chişinău, Bălţi şi Cahul la care vor participa toţi judecătorii de instrucţie din Moldova, precum şi ofiţeri de urmărire penală şi procurori. La fel, va fi realizat un studiu de evaluare a dosarelor în domeniul aplicării măsurilor preventive, precum şi un sondaj în rândul judecătorilor de instrucţie pentru a formula anumite recomandări de îmbunătăţire a activităţii acestora. În cadrul proiectului este elaborată şi o procedură nouă de selectare a judecătorilor de instrucţie.
La aceeaşi conferinţă de presă, judecătorul Curţii Supreme de Justiţii (CSJ), Raisa Botezatu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii a menţionat că proiectul propus de Ex Lege este binevenit întrucât va contribui la excluderea abuzurilor organelor de urmărire penală şi la îmbunătăţirea activităţii judecătorilor de instrucţie. Potrivit ei, CSJ are deja un ghid al judecătorului, însă doar un singur capitol este dedicat judecătorilor de instrucţie, ceea ce este insuficient. În R. Moldova activează 44 de judecători de instrucţie, în majoritatea instituţiilor judecătoreşti câte unul, doar în mun. Chişinău câte doi, însă există o iniţiativă de a majora numărul acestora cu încă 10 unităţi în raza instituţiilor penitenciare pentru examinarea plângerilor, susţine Raisa Botezatu.
Agenţia pentru Susţinerea Învăţământului Juridic şi a Organelor de Drept "Ex Lege" este organizaţie neguvernamentală şi apolitică. Agenţia are scopul de a susţine cercetările ştiinţifice în domeniul dreptului în instituţiile de învăţământ, de a elabora şi realiza programe de instruire şi educaţie juridică a populaţiei, de a proteja drepturile şi libertăţile fundamentale şi de promova reformele în organele de drept şi învăţământul juridic.