Trei judecători de la Curtea de Apel Bălți, care examinează dosarul omorului de la Elizaveta, au sesizat Consiliul Superior al Magistraturii. Aceștia s-au plâns pe declarațiile fostului primar de Bălți Renato Usatîi, care le-ar fi lezat onoarea și demnitate. Consiliul, la rândul său, a decis să remită sesizarea Inspecției Judiciare, transmite IPN.
Mariana Timotin, membru CSM, a precizat că este vorba despre judecătorii Gheorghe Scutelnic, Oleg Moraru și Viorel Pușcaș, care consideră că sunt calomniați, le este lezată onoarea și demnitatea. Magistrații cer Consiliului Superior al Magistraturii să dea o apreciere acțiunilor lui Renato Usatîi, să intervină și să reacționeze în limitele competențelor profesionale.
CSM a decis să remită sesizarea Inspecției Judiciare, care, după examinare, urmează să vină cu o notă informativă către Consiliu.
La mijlocul lunii iulie, procurorul general a intentat și înaintat Consiliului Superior al Magistraturii proceduri disciplinare în privința a opt judecători care au examinat dosarul de învinuire a carabinierului care l-ar fi împușcat mortal pe un tânăr la Elizaveta. Procuratura Generală s-a autosesizat ca urmare a erorilor procedurale admise atât de judecătorii implicați în examinarea judiciară a cauzei, cât și de procurori, urmând a fi stabilit gradul de responsabilitate al fiecăruia.
Tragedia s-a produs pe 13 ianuarie 2020, când un tânăr de 23 de ani din satul Elizaveta, municipiul Bălți, a fost împușcat mortal într-o încăierare de către un ofițer din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri. Instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la 17 ani de detenție, iar recent, prin decizia Curții de Apel Bălți, dosarul a fost întors la rejudecare din cauza unei erori de procedură admisă de magistrații de fond.