 |
|
| Anatol Țăranu | |
Pe 4 aprilie 2024 Alianța Atlanticului de Nord a împlinit 75 de ani, dar Alianța nu e în dispoziția de a celebra. Războiul din Ucraina îi ține pe toți în gardă. Chiar dacă de la începuturile sale și apoi o mare parte a vieții ei, NATO a funcționat bine, astăzi situația s-a schimbat, degenerând până la discuții mai puțin sau mai mult oficiale despre un probabil război nuclear. Până la declanșarea agresiunii militare ruse în Ucraina asemenea apeluri la folosirea armei nucleare erau un categoric mauvais tone în spațiul public internațional. Însă lumea de azi a intrat în faza unor schimbări radicale, proporțiile și nuanțele cărora încă defel nu sunt deslușite.
75 de ani de pace și securitate garantate
75 de ani în urmă, pe 4 aprilie 1949, reprezentanții unei duzini de țări semnau la Washington Tratatul Atlanticului de Nord „pentru a păzi libertatea, moștenirea comună și civilizația popoarelor lor, fondate pe principiile democrației, libertății individuale și statului de drept”. Toate aceste valori de civilizație NATO era nevoită să le apere de aspirațiile agresive a Moscovei lui Stalin, care deja subjugase țările Europei de Est și visa să se extindă până la La Manche și Gibraltar.
De la 4 aprilie 2024 a început numărătoarea inversă până la Summitul de la Washington al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (9-11 iulie), care va marca cea de-a 75-a aniversare a Pactului. Tot atâția ani de pace și securitate pentru statele membre fondatoare. O realizare inedită pentru spațiul european aflat în custodia NATO și pentru popoarele statelor membre. Un model de securitate visat de alte popoare, istoria cărora nu le-a permis să devină parte a acestui club select de state cu securitate garantată.
Extindere forțată de agresivitatea Rusiei
După încheierea războiului rece și dizolvarea URSS în 1991, NATO s-a extins în Europa de Est prin două mari valuri, în 1999 și 2004. Extinderea e o chestiune presantă. Președintele rus Vladimir Putin susține demult teza veche sovietică despre agresivitatea NATO, continuând acest basm absurd precum că extinderea NATO spre est e un soi de proiect imperialist conceput pentru a amenința securitatea Rusiei. În realitate, NATO s-a extins ca rezultat al presiunilor susținute ale statelor foste sateliți sovietice de a fi admise în Alianță în speranța de a se securiza de Rusia imperialistă. Politica agresivă a Moscovei poartă principala responsabilitate pentru extinderea NATO, iar cazul recent al Finlandei și Suediei nu lasă niciun dubiu în această privință.
Alianța se consideră o poliță de asigurare pentru noile democrații apărute în spațiul dominat încă mai ieri de Moscova. Dar, la 75 de ani de la înființare, NATO se confruntă cu probleme dificile și multă incertitudine. Cu un conflict militar pe pământ european, NATO se află la o răscruce și rolul ei apare tot mai necesar de actualizat. Alianța e guvernată de principiile enunțate în conceptul ei strategic, varianta actuală datând din 2022. Conceptul proclamă o dorință de a „contribui la pacea și securitatea internaționale” și desemnează printre cele trei priorități ale sale „prevenția și gestionarea crizelor”. Conceptul declară că NATO „va colabora cu alți actori internaționali pentru a aborda circumstanțele mai generale care alimentează crize și instabilitatea contagioasă” și-i subliniază relațiile de cooperare cu alte organizații internaționale.
Întrebări, deocamdată fără răspunsuri
În timpul apropiat NATO trebuie să vină cu răspunsuri clare la o serie de întrebări. Care e viitorul extinderii NATO? Unde anume se găsesc limitele geografice ale Alianței? Detașările de trupe în afara granițelor Alianței fac parte din planurile ei de viitor? Cum pot fi determinați toți membrii ei să cheltuiască 2% din PIB pe armată, când în prezent nici măcar jumătate nu o fac? NATO va avea mereu o politică a „porților deschise”, dat fiind că articolul 10 al Tratatului permite oricărui „stat european aflat în poziția de a susține principiile acestui tratat și a contribui la securitatea regiunii Nord-Atlantice”? Și asta în condițiile când Bosnia și Herțegovina, Ucraina și Georgia s-au declarat demult interesați să adere la Alianță.
De la înălțimea timpului afirmația că NATO chiar a funcționat nu trezește niciun dubiu. Nici nu este defel exagerată concluzia că Alianța a câștigat Războiul Rece. Însă, a 75-a aniversare a semnării Tratatului Atlanticului de Nord ar trebui să-i determine pe liderii organizației să realizeze că e necesar ca ei să-i configureze un viitor prin adoptarea unor decizii dificile. Alegerea unui nou secretar general al Alianței ar trebui să fie însoțită, poate, și de elaborarea unei redacții noi a conceptului strategic, în textul căruia se vor regăsi răspunsuri la întrebările formulate mai sus. Iar timp pentru formularea corectă a acestor răspunsuri nu prea mai este.
Războiul și locul Ucrainei în NATO
Problema presantă pentru NATO constă în gestionarea situației războiului din Ucraina, dar și determinarea locului și rolului viitor al acestei țări în organizație. La summit-ul de la Vilnius, în iulie 2023, aliații au spus că Ucraina va fi membră a NATO. În realitate, Statele Unite și Germania nu intenționează în prezent să se angajeze să respecte un calendar sau să trimită o invitație oficială Ucrainei. Acești doi piloni ai organizației se tem de o escaladare a conflictului și refuză orice implicare directă a NATO împotriva Rusiei. Dar, mai presus de toate aceste considerente, devine clar că o „foaie de parcurs clară” pentru Ucraina urmează să fie stabilită la summitul de la Washington.
Ca un preludiu al viitoarelor discuții la Washington, secretarul general al organizației, Stoltenberg, a propus crearea unei „misiuni Ucraina” în cadrul NATO, prezentată ca o modalitate de pregătire a aderării acesteia, atunci când va veni momentul. Fostul premier norvegian propune înainte de toate crearea unui fond de sprijin militar de 100 de miliarde de dolari (93 de miliarde de euro) în favoarea Kievului. Acest fond ar urma să fie finanțat de aliați, în funcție de produsul intern brut al acestora. Conform acestei chei de distribuție, Statele Unite ar trebui să contribuie cu 30 de miliarde, Germania cu 20 de miliarde, Franța în jur de zece miliarde.
Momentan, reacțiile la această inițiativă sunt amestecate. În lipsa unui compromis imediat, Stoltenberg propune reunirea sub aceeași umbrelă NATO a acordurilor bilaterale de securitate pe care statele aliate le-au semnat deja cu Ucraina. Regatul Unit, Germania, Franța, Italia și Țările de Jos și-au luat un angajament pe termen lung în această privință, de peste zece ani, pe când Statele Unite ar putea face acest lucru la summitul de la Washington.
Inițiativa Stoltenberg se cere examinată cu atenție la Chișinău
Această inițiativă a lui Stoltenberg merită să fie examinată cu cea mai mare atenție la Chișinău, unde se desfășoară lucrul privind elaborarea noii Strategii Naționale de Apărare. Atrage atenția o constatare din ciorna acestui document în elaborare, care definește ca incontestabil faptul că Republica Moldova nu poate face față singură provocărilor actuale „la adresa securității și apărării statului, mai ales în condițiile de intensitate și tehnologiilor avansate a războiului modern, iar suportul partenerilor în realizarea acestui deziderat rămâne a fi critic. Totodată, evoluția evenimentelor de după 24 februarie 2022, pe plan regional și internațional, a definitivat și accelerat procesele de integrare în Uniunea Europeană, de intensificare a relațiilor cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (în continuare – NATO), și de aprofundare a parteneriatelor bilaterale existente precum și identificarea unor noi oportunități în acest sens”.
Este important ca în textul Strategiei Naționale de Apărare care va fi aprobat într-un viitor previzibil, constatarea mai mult decât realistă citată mai sus să nu fie doar formal reprodusă, dar și susținută de fixarea măsurilor concrete de creștere sustenabilă a capacității de apărare a Republicii Moldova. Privită prin această optică, Strategia ar urma să prevadă măsuri politico-diplomatice cu privire la replicarea în cazul Republicii Moldova a experienței Ucrainei de negociere și semnare a acordurilor bilaterale de securitate cu statele NATO. Tot așa cum este necesar de a examina posibilitatea creării unei „misiuni Republica Moldova” în cadrul NATO, cu scopul ridicării gradului de instituționalizare și intensificare a relațiilor de colaborare a Republicii Moldova cu Organizația Atlanticului de Nord. Doar pe această cale va fi posibilă maximalizarea gradului de adaptare a capacităților de apărare a Armatei Naționale și a statului la necesitățile garantării securității naționale.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.