logo

Joe Biden, mesaj pentru cetățenii Republicii Moldova


https://www.ipn.md/ro/joe-biden-mesaj-pentru-cetatenii-republicii-moldova-7965_1095372.html

Aflat în Warșovia, Joe Biden a lansat un mesaj cetățenilor Moldovei, exprimând sprijin luptei lor pentru democrație și chemându-i să combată autocrația, relatează, IPN cu referință la Radioul Național al Statelor Unite.

Joe Biden s-a adresat și Maiei Sandu, președinta Republicii Moldova, cerând audienței aplauze pentru ea. „Ne dorim ca și oamenii din Moldova să trăiască în libertate. Doamnă președinte Sandu, suntem mândri să fim alături de dumneavoastră”, a spus președintele Statelor Unite.

„Democrațiile de peste tot din lume sunt mai puternice, nu mai slabe. Autocrațiile din lume sunt mai slabe, nu mai puternice. În momentele de neliniște, oamenii înțeleg ce este important și pentru ce este nevoie să lupte. Oamenii știu asta, voi știți asta. De fapt, voi, în Polonia știți mai bine decât oricine ce înseamnă solidaritatea, ce înseamnă să luptați împotriva opresiunii.

„Ne amintim cum Varșovia a fost distrusă în cel de-al Doilea Război Mondial și prin ce a trebuit să treacă Polonia sub regimul comunist. Iar acum oamenii din alte locuri, precum Belarus, continuă să lupte pentru democrația lor. Ne dorim ca și oamenii din Moldova să trăiască în libertate. Determinarea poporului moldovean de a trăi în libertate, atunci când câștigarea independenței i-a dus pe calea aderării la Uniunea Europeană. Președintele Maia Sandu se află aici, astăzi, sunt mândru să fiu alături de dumneavoastră și de poporul iubitor de libertate al Moldovei. Vă rog, oferiți-i un rând de aplauze!”, îl citează pe Joe Biden presa europeană.