logo

Jocurile Paralimpice de la Paris s-au încheiat. Sportivii moldoveni se întorc acasă


https://www.ipn.md/ro/jocurile-paralimpice-de-la-paris-s-au-incheiat-sportivii-7967_1107103.html

Ceremonia de închidere a celei de-a XVII-a ediție a Jocurilor Paralimpice a avut loc duminică seara pe celebrul stadion Stade de France din Paris. Drapelul Republicii Moldova la festivitatea de închidere a fost purtat de Ion Basoc și Ina Cernei, transmite IPN.

Lotul național paralimpic al Republicii Moldova a cucerit două medalii la această ediție, ambele la proba para judo. Ion Basoc (+90 kg) a luat argintul, iar  Oleg Crețul (-90 kg) s-a ales cu bronz.

Republica Moldova a încheiat Jocurile Paralimpice pe locul 73, dintr-un total de 184 de țări.

Cele mai multe medalii, 220 la număr, dintre care 94 de aur, au fost cucerite de echipa Chinei. Pe locul doi s-a situat echipa Marii Britanii, cu 124 de medalii obținute, 49  fiind de aur, iar Statele Unite s-a clasat pe locul trei al clasamentului final, cu 105 medalii, din care 36 de aur.

Republica Moldova a avut cinci reprezentanți la Jocurile Paralimpice: Ion Basoc (+90 kg, para judo, locul 2), Oleg Crețul (-90 kg, para judo, locul 3), Larisa Marinenkova (para powerlifting, locul 7), Gheorghe Spînu (aruncarea greutății, locul 8) și Ina Cernei (para judo feminin, a ajuns în șaisprezecimi). Pentru Gheorghe Spînu și Ina Cernei aceasta a fost prima participare la o ediție a Jocurilor Paralimpice.

Lotul paralimpic al Republicii Moldova va reveni acasă cu zborul de la Paris, pe 10 septembrie, la ora 12.20.

Jocurile Paralimpice de la Paris s-au desfășurat în perioada 28 august – 8 septembrie și au întrunit circa 5000 de sportivi, care au concurat la 22 de discipline sportive.