logo

Izabela Moroz: Reforma în domeniul sănătății mintale a adus multă valoare beneficiarilor


https://www.ipn.md/ro/izabela-moroz-reforma-in-domeniul-sanatatii-mintale-a-adus-8004_1105691.html

Reforma în domeniul sănătății mintale a adus multă valoare beneficiarilor și a sporit calitatea serviciilor. Opinia aparține coordonatoarei Centrului Comunitar de Sănătate Mintală Călărași, Izabela Moroz, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Parteneriat european în reformarea sistemului de sănătate mintală al Republicii Moldova”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit psihologului, Centrul specializat din Călărași oferă atât servicii medicale, cât și servicii de reabilitare psiho-emoțională, care ajută la integrarea socială a persoanelor cu probleme de sănătate mintală.

Coordonatoarea Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din Călărași spune că entitatea oferă asistență medicală și reabilitare psihosocială, sprijin și mediere în relațiile cu familia și comunitatea, în special pentru persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate mintală.

„Reforma în domeniul sănătății mintale a adus multă valoare pentru beneficiarii noștri. Instituția noastră prestează servicii multidiciplinare, servicii de asistență medicală, reabilitare psiho-socială. Suntem specialiști din diferite domenii și lucrăm în echipă. Abordăm beneficiarul holistic, lucrăm mult cu familia și cu comunitatea. Fluxul de pacienți, de beneficiari, a crescut urmare a lansării Centrului Comunitar de Sănătate Mintală și este îmbucurător faptul că pacienții solicită servicii de calitate, nu doar să li se ofere un tratament medicamentos sau să li se stabilească un diagnostic, dar să acceseze și serviciile de reabilitare. Oamenii pun multă valoare pe relațiile din familie, relațiile cu comunitatea, integrarea socială și exact asta facem noi. Noi lucrăm la promovarea sănătății mintale, încadrarea persoanelor care au probleme de sănătate mintală în societate. Foarte mult se lucrează cu combaterea stigmatizării și discriminării acestor persoane”, a spus psihologul Izabela Moroz.

Potrivit psihologului Izabela Moroz, beneficiarii Centrului din Călărași sunt persoanele care au fost externate din spitalele de psihiatrie și necesită reabilitare emoțională. De asemenea, o provocare este integrarea socială a persoanelor care se confruntă cu probleme de sănătate mintală. În acest context, echipa Centrului oferă consultații psihologice și vizite la domiciliu.

„Noi oferim suport atunci când sunt externați pacienții din spitalele de psihiatrie. Ei vin la specialiști și monitorizăm în dinamică starea lor atât de sănătate mintală, cât și starea psihico-emoțională. Este foarte important ca unui beneficiar să i se ofere tot complexul de servicii atunci când se află într-o dificultate. În plus, oferim suport și familiei”, a explicat coordonatoarea Centrului Comunitar de Sănătate Mintală Călărași, Izabela Moroz.

Potrivit Izabelei Moroz, Centrul dispune de un spectru vast de servicii, deși echipa de specialiști ar mai trebui completată cu un kinetoterapeut și un ergoterapeut.

„Centrul Comunitar de Sănătate Mintală Călărași activează deja de 10 ani, ne bucurăm când o persoană solicită psihologul, asistentul social pentru intervenții psihologice, psiho-terapeutice, pentru consiliere și solicită mai puțin medicul psihiatru, dacă nu este o problemă de sănătate mintală stabilită printr-un diagnostic. Mult accent se pune de intervențiile psiho-terapeutice, serviciu care se dezvoltă cu pași rapizi în Republica Moldova. Ne oferă suport continuu Catedra de Sănătate Mintală, Psihologie Medicală și Psihoterapie. La Călărași avem medic psihiatru, medic psiho-terapeut, nursă psihiatrică și asistent social. Ar fi un lux să mai avem kinetoterapeut, ergoterapeut. Sunt sigură, cu pași rapizi vom dezvolta acest centru comunitar și vom avea tot spectrul de specialiști”, a mai spus Izabela Moroz.

Dezbaterea publică la tema „Parteneriat european în reformarea sistemului de sănătate mintală al Republicii Moldova” este ediția a douăsprezecea din cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei dezbateri nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.