Deputaţii Iurie Reniţă, Octavian Țîcu şi Lilian Carp solicită procurorului general, Alexandr Stoianoglo, să vină în plenul Parlamentului pentru a cere ridicarea imunității a trei deputați socialiști. Cei trei parlamentari, Corneliu Furculiţă, Vasile Bolea şi Vladimir Odnostalco, sunt învinuiți de colegii lor deputați de fals în declaraţii şi neincluderea intenţionată în declaraţiile de avere a unor date.
Iurie Reniţă a declarat, într-o conferință de presă susținută marți înaintea ședinței Parlamentului, că deputatul socialist Corneliu Furculiţă, proprietar al Exclusiv Media SRL, a semnat trei contracte de împrumut cu propria companie, în valoare totală de 1,499 milioane de euro, mijloace bănești care urmau a fi utilizate pentru finanţarea campaniei electorale la prezidențialele din 2016. Reniţă a precizat că operează cu informații dintr-un raport al CNA din 2016, cu privire la prevenirea şi spălarea banilor în perioada campaniei electorale prezidențiale. Banii nu figurează în declaraţia de avere depusă de Corneliu Furculiţă, a mai spus acesta.
Parlamentarul afirmă că a obţinut dovezi care confirmă faptul că o parte din deputaţii socialişti au beneficiat de mijloace băneşti vizate în cunoscutul dosar Bahamas. Iurie Reniţă a amintit și de faptul că procurorul general a clasat dosarul pornit ca urmare a secvențelor video în care președintele Igor Dodon „vorbeşte despre finanţările ilegale şi tentativele de a muşamaliza dosarul Bahamas”. „E obligaţia noastră faţă de cetăţeni să-i informăm corect şi veridic despre ce s-a întâmplat şi ce se poate întâmpla, pentru că suntem, din nou, în prag de alegeri prezidenţiale”, a mai spus Iurie Reniţă.
Octavian Ţîcu, la aceeaşi conferinţă de presă, a declarat că Igor Dodon a câştigat alegerile din 2016 cu ajutorul unor scheme frauduloase, în care au fost vizaţi Corneliu Furculiţă Vasile Bolea şi Vladimir Odnostalco, „deputaţi care fac parte din cercul apropiat al președintelui”.
Deputatul Lilian Carp a menționat că declarațiile făcute în conferința de presă sunt pentru a sesiza organele de drept să nu claseze dosarul vizând pretinse fapte de spălare de bani, în care sunt vizate persoane afiliate PSRM.
Solicitată de IPN, ofițerul de presă al PSRM, Irina Astahova, a declarat că nu are ce comenta la aceste acuzații și a sugerat să fie întrebați direct deputații vizați.
Procuratura Generală precizează, la acest subiect, că acțiunile de urmărire penală în dosarul vizând pretinse fapte de spălare de bani continuă. „Menționăm că acest dosar a fost inițiat de Procuratura Anticorupție în anul 2016 și lăsat ulterior în nelucrare mai bine de trei ani. În prezent, urmărirea penală continuă, iar instituția va informa periodic despre soluțiile adoptate pe caz!, a declarat pentru IPN purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Maria Vieru.