Prim-ministrul Iurie Leancă şi-a păstrat poziţia de lider în Top 50 cei mai influenţi politicieni moldoveni, clasament realizat de Institutul de analiză şi consultanţă politică „Politicon” în luna noiembrie. Poziţia a doua este ocupată de preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, iar ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, se clasează pe poziţia a 3-a. Experţii „Politicon” apreciază clasamentul ca fiind influenţat de succesul Moldovei la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, unde a fost parafat Acordul de Asociere cu UE, transmite IPN.
Ocupantul locului 4 este preşedintele Parlamentului, Igor Corman. Şeful statului, Nicolae Timofti, şi-a păstrat poziţia a 5-a. Şi-a păstrat poziţia a 6-a şi preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin.
Poziţia a 7-a este ocupată de preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu. Urcând o poziţie, politicianul l-a surclasat pe primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă. Experţii „Politicon” susţin că fenomenul Vilniusului, dar şi alte evenimente publice în timpul cărora Marian Lupu s-a remarcat, l-au reîntors cu siguranţă pe preşedintele PDM în Top 10, din care a lipsit câteva luni.
În comparaţie cu luna trecută, prim-vicepreşedintele Partidului Liberal, primarul Dorin Chirtoacă, a coborât o poziţie, clasându-se pe locul 8. Experţii menţionează că poziţionarea primarului general al capitalei în partea inferioară a Top 10 poate fi explicată prin cele întâmplate în PL, care întârzie reformarea, iar lui Dorin Chirtoacă ar trebui să îi revină un rol foarte important în depăşirea crizei din interiorul partidului.
Pe locurile 9 şi 10 se regăsesc 2 miniştri: ministrul economiei, Valeriu Lazăr, şi ministrul agriculturii, Vasile Bumacov. Prezenţa celor 2 miniştri în Top 10 poate fi explicată prin faptul că ambii sunt strâns legaţi de factorul estic, ei încercând să negocieze cu oficialii ruşi subiectele sensibile ale relaţiei moldo-ruse.
„Politicon” mai informează că liderul liberalilor reformatori, Ion Hadârcă, a reuşit din nou să-l depăşească pe adversarul său principal, liberalul Mihai Ghimpu, care, spre deosebire de Marian Lupu, nu reuşeşte să revină în Top 10. Alături de Hadârcă, în Top 20 se regăseşte Ion Sturza, om de afaceri despre care se vorbeşte că ar putea adera la Partidul Liberal Reformator în calitate de lider al acestei viitoare formaţiuni politice.
La realizarea topului lunii noiembrie au participat 29 de experţi. Fiecare expert a apreciat politicienii ţinând cont de influenţa asupra deciziilor politice majore din ţară, popularitatea publică, vizibilitatea în sursele media şi perspectivele politice.