Miza trebuie să fie clasa medie din societate, care are venituri mai bune şi se implică mai mult în procesul decizional. Sugestia vine de la preşedintele Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Iurie Leancă. Într-un interviu pentru IPN, politicianul a spus că atunci când, împreună cu câţiva colegi, a constituit partidul, a s-a dorit ca acesta să fie partidul clasei medii.
„Clasa medie are şi un venit suficient care îi permite să analizeze, să se implice activ în politică, să facă o alegere corectă. În aceşti 25 de ani (de independenţă a ţării, n.r.) noi am falimentat la capitolul creării clasei medii şi, cât timp nu reuşim, nu cred că Moldova va fi fixată puternic pe trendul de ascensiune”, a remarcat preşedintele PPEM.
În opinia politicianului, omul sărăcit se gândeşte doar la supravieţuire, nu mai pune în mişcare tot potenţialul său creativ şi critic. „Sărăcia categoric a avut un efect prost asupra ţării, asupra votului dat de om. În momentul în care unicul interes pe care îl are omul e să supravieţuiască până la următoarea pensie sau cu ce să-şi hrănească familia, sigur că deschiderea pentru anumite voci populiste este mult mai mare”, a spus Iurie Leancă.
Clasa medie trebuie să fie întreprinzătorii mici şi mijlocii, care să reprezinte forţa motrice a economie, mai spune politicianul, adăugând că în Uniunea Europeană 90% din economie este constituită din întreprinderi mici şi mijlocii. „Noi însă în acest sens am falimenta. Am încercat atunci când am fost prim-ministru să diminuăm presiunea pe aceşti întreprinzători, să facilităm accesul la credite ieftine, să le facilităm accesul pe pieţele externe. Majoritatea moldovenilor plecaţi, sute de mii, s-ar înscrie bine în această clasă medie”, a mai spus Iurie Leancă.
Preşedintele PPEM menţionează că astăzi clasa medie devine mai interesată de procesul politic, se vrea asigurată că nu va fi furată. Dacă merge în justiţie, vrea să se asigure că se respectă legea, când achită impozite vrea ca acestea să meargă în folosul societăţii. Clasa medie, în momentul în care ştie să ocupe un rol mult mai bun în societate, devine un catalizator pentru a menţine presiunile mari pe guvernare. Politicianul a adăugat că această clasă de regulă este şi mai onestă, îşi conştientizează responsabilităţile în raport cu statul.
La 25 de ani de Independenţă, marcată pe 27 august, Agenţia de presă IPN „s-a autosesizat” să adune un portret a ceea ce constituie astăzi Republica Moldova. Pentru aceasta a provocat mai multă lume, inclusiv oameni de stat, politicieni, businessmeni, activişti civici, artişti, dar şi persoane fără funcţii şi titluri, dar care au ce spune. Tabloul generic se numeşte: „Gânduri despre şi pentru Moldova”, iar materialele sunt publicate din 18 iulie.