logo

Iurie Leancă după întrevederea cu PLDM: E doar primul pas


https://www.ipn.md/ro/iurie-leanca-dupa-intrevederea-cu-pldm-e-doar-primul-pas-7965_1024019.html

Liderul Partidului Popular European, Iurie Leancă, a declarat după întrevederea deputaţilor neafiliaţi cu reprezentanţi Partidului Liberal Democrat că aceasta reprezintă doar primul pas şi urmează trecerea cât mai urgentă la cea de-a doua etapă care presupune aşezarea la masa de negocieri cu toţi participanţii, care să însemne stabilirea priorităţilor pentru viitoarea guvernare, transmite IPN.

Iurie Leancă a menţionat că în cadrul întrevederii fiecare parte şi-a expus poziţia vizavi de depăşirea situaţiei şi a crizei existente. Potrivit lui Leancă, atât PLDM, cât şi cei trei deputaţi neafiliaţi, sunt practic pe aceeaşi undă şi nu există divergenţe. Totuşi, viziuni diferite există cu privire la desemnarea candidatului la funcţia de premier. Iurie Leancă a declarat că în timp ce PLDM insistă pe desemnarea unui premier apolitic, deputaţii neafiliaţi consideră că viitorul prim-ministru trebuie să devină un politician care să se bucure de încrederea majorităţii parlamentare. Potrivit lui, în cadrul celei de a doua etape urmează a fi identificaţi parametrii conform căror va fi selectat candidatul. În opinia sa, un cabinet apolitic nu va putea exercita o activitatea eficientă.

Liderul liberal-democraţilor, Valeriu Streleţ, a declarat că divergenţe în dialogul cu neafiliaţii există doar în ceea ce ţine de desemnarea candidatului. Potrivit lui, există  candidaturi pregătite şi foarte buni pentru funcţia de premier, care nu au fost implicate în politică, şi care îşi pot asuma responsabilităţile cuvenite şi să reprezinte o speranţă pentru cetăţeni. Valeriu Streleţ a menţionat că tot astăzi, la ora 16.00 urmează să aibă loc şi consultări cu PDM.

PLDM a avut prima rundă de discuţii cu Partidul Liberal, ca urmare a deciziei Consiliului Naţional Politici al liberal-democraţilor de luni seara, 30 noiembrie, de a participa la negocieri. Iniţial, PLDM anunţa că nu va participa la constituirea noii majorităţi parlamentare.