logo

Iulian Chifu: Republica Moldova are şanse la summitul de la Riga


https://www.ipn.md/ro/iulian-chifu-republica-moldova-are-sanse-la-summitul-de-la-7965_1020106.html

Iulian Chifu, fostul consilier al ex-preşedintelui României, Traian Băsescu, consideră că Republica Moldova are şanse ca după summitul de la Riga să depună cerere de candidat pentru aderarea la UE. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Moldova în direct”, de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

„Republica Moldova, ca şi Ucraina şi Georgia, este un stat partener asociat al UE. Uniunea Europeană şi-a schimbat atitudinea de anul trecut, potrivit căreia în următorii 10 ani nu va fi nicio extindere. Există un document, care încă n-a fost publicat, care prevede că orice stat poate să aspire la mai mult. Totodată, în urma problemelor cu care se confruntă,  UE a pierdut din atractivitate. Deci, UE admite că statele partenere, inclusiv Republica Moldova, ar putea să-i bată la uşă pentru a depune cerere de candidat”, a declarat Chifu.

Fostul consilier a declarat că fenomenul corupţiei din Republica Moldova ameninţă securitatea statului. „Suntem martori la cele întâmplate în Ucraina. Totul a început din cauza corupţiei conducerii Ianukovici. Trebuie să întreprindeţi mai multe, să existe o presiune mai mare din partea maselor asupra Guvernului. Moldova ar putea repeta calea României. Cele mai bune reforme, care au dat roade, au fost făcute de către guvernul Năstase, care a fost desemnat ca cel mai corupt guvern. Acum lupta cu corupţia în România este atât de puternică, încât a ajuns să fie încarceraţi cei care au creat structurile de combatere a corupţiei”, a spus Chifu.

Iulian Chifu a spus că tensionarea situaţiei în Odessa ar trebui să-i îngrijoreze pe moldoveni. „Apariţia omuleţilor verzi în acest oraş ar trebui să prezinte un semnal de alarmă pentru moldoveni. Moldova ar trebui să se gândească cum să-şi asigure securitatea. Asigurarea securităţii ar putea să vină din partea UE. Oricum, Moldova nu se lasă de UE, la fel cum nici UE mi se lasă de Moldova”, a declarat Chifu.