logo

Istorici germani la Chişinău


https://www.ipn.md/ro/istorici-germani-la-chisinau-7967_1003741.html

Ambasada Germaniei în Republica Moldova pregăteşte un amplu program prilejuit de marcarea a 200 de ani de la stabilirea coloniştilor germani în Basarabia. Cu această ocazie, la Chişinău au venit mai mulţi istorici germani, transmite Info-Prim Neo. Ambasadorul Matthias Meyer a declarat pentru presă că anul viitor la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie va avea loc o conferinţă ştiinţifică despre contribuţia germanilor basarabeni la sistemul de educaţie, agricultură şi viaţa religioasă din Basarabia. În cadrul pregătirilor către acest eveniment, un grup de experţi va iniţia, în aprilie curent, documentări la Arhiva Naţională, pentru a aduna documente despre germanii basarabeni. Istoricul german Ute Schmidt a spus că a scris o carte despre coloniştii germani în Basarabia şi până la conferinţa de anul viitor aceasta va fi tradusă în română. „Au trecut mulţi ani de când germanii au plecat din Basarabia, dar cei care au plecat încă mai consideră că Basarabia este patria lor. Ne bucurăm că împreună vom celebra acest eveniment”, a spus istoricul. Preşedintele Asociaţiei Germanilor Basarabeni din Germania, Vossler Guenther, a comunicat că asociaţia include 3 mii de membri şi are 8 mii de simpatizanţi. Dispune de arhivă, bibliotecă şi muzeu. Înainte, în timpul şi după încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812, sudul Basarabiei a început să fie colonizat. Coloniştii germani au venit în Basarabia în valuri nenumărate, care au cuprins anii 1814-1842. Conform recensământului din 1930, germanii reprezentau 3% din populaţia Basarabiei. După ce Basarabia a fost anexată de URSS, germanii au fost transferaţi, în conformitate cu un acord sovieto-german, pe teritoriul de astăzi al Poloniei.