Isteria antiromânească este din frustrare sau din rea credinţă?

[Analiză Info-Prim Neo] Noul val de mesaje răsunătoare în adresa României, lansate de anumiţi actori politici din Republica Moldova cu prilejul şedinţei comune a guvernelor moldovean şi român, provin fie din frustrare, fie din rea credinţă, fie şi una, şi alta. Dar în toate cazurile, „cu voie sau fără voie, cu ştiinţă sau fără ştiinţă”, efectul mesajelor respective este unul nociv şi pe plan intern, şi pe plan extern, ţintind, în special, în procesul de integrare europeană a Moldovei. [Premiză falsă] O formaţiune politică din Moldova cataloghează întrunirea de la Iaşi drept „declanşarea primei etape de supunere deschisă a Guvernului condus de Filat faţă de Guvernul României”. Altă formaţiune afirmă că este vorba de „încă un act sigur de trădare”, eveniment care reprezintă „o înjosire fără precedent pentru oricare stat independent, eveniment care simbolizează deschis ... revenirea la practica tristă a lui martie 1918 ”. Un al treilea partid a reiterat ameninţări la adresa guvernării că va fi judecată pentru „trădare de Patrie” şi „crime împotriva autorităţilor publice şi securităţii statului”. Actorii politici nominalizaţi pornesc de la premiza că şedinţa comună a celor două guverne este o invenţie locală, cu gânduri ascunse şi rele. „Este o premieră globală în perioada contemporană, când are loc o şedinţă comună a Guvernelor, care reprezintă două state străine”, se spune într-un comunicat. Ar fi culmea ca actori politici care au sau pretind să aibă roluri importante în viaţa societăţii moldoveneşti să nu cunoască faptul că summit-urile interguvernamentale sunt instrumente practicate destul de frecvent în lumea contemporană, cu multă eficienţă. România, de exemplu, până acum a avut vreo 10 asemenea summit-uri, inclusiv cu state din afara Uniunii Europene, membră a căreia este, cum ar fi Israelul. Şi dacă România nu ar fi un caz relevant pentru oponenţii ei din Republica Moldova, aceştia ar fi putut să cunoască despre şedinţa comună a guvernelor Federaţiei Ruse şi Italiei sau despre circa 15 şedinţe comune ale guvernelor celor mai influente ţări europene – Germania şi Franţa. Aceste întruniri şi-au demonstrat calitatea de platformă foarte bună de identificare a problemelor importante şi soluţiilor eficiente în colaborarea dintre două state. Mai degrabă că această premiză falsă, de la care pornesc politicienii moldoveni vizaţi, este formulată pentru uz intern. Ei mizează pe nivelul jos de informare a multor cetăţenii moldoveni, pe care ar dori să-i menţină şi în continuare în stare de neinformare, respectiv, ţinte tocmai bune pentru tehnologii politice manipulatoare. Însă scopurile de bază ale autorilor declaraţiilor sonore ţin în mare parte de orientarea geopolitică a Republicii Moldova şi urmăresc, în principal, compromiterea cursului de integrare europeană a ţării. Pe de o parte, este un comportament politic destul de firesc, pentru că formaţiunile politice respective pledează pentru o altă orientare externă a ţării, cea estică, deşi fiecare cu variaţiile sale. Pe de altă parte, însă, mesajele lansate sunt izvorâte din nesinceritate politică, frustrare şi rea credinţă, fiind plămădite, ca şi în alte cazuri, când este vorba de România, UE şi NATO, pe cultivarea în continuare a „chipului duşmanului”. [Şanse reale de integrare practică] Din puţinele, deocamdată, informaţii concrete privind rezultatele şedinţei interguvernamentale de la Iaşi, putem, totuşi, desprinde că acestea deschid primele oportunităţi reale de integrare europeană practică a Republicii Moldova. Aceste rezultate pot asigura şi efecte, tot atât de reale, pentru consolidarea independenţei energetice, respectiv, economice şi politice a ţării. Iar această nu înseamnă altceva decât consolidarea, iarăşi, reală, a statalităţii Republicii Moldova, pentru care se arată foarte îngrijoraţi autorii declaraţiilor vizate. Aceasta, apropo, de nesinceritatea politică a autorilor. Nu este obligator că aceste noi oportunităţi vor fi realizate, aşa cum s-a întâmplat şi cu altele, asemănătoare, din vina guvernărilor, dar şi a societăţii în ansamblu. Dar şansa de interconectare a Republicii Moldova la conductele de gaze, inclusiv la rezervele de gaze ale României, care s-a convenit, în calitate de element al integrării Moldovei în sistemul energetic european, precum şi conectarea la infrastructura de transport europeană nu poate să nu fie apreciată, dacă pornim de la premizele bunei credinţe, inclusiv, din punct de vedere politic. Faptul că această şansă nu poate fi realizată fără cooperare cu România, unicul vecin membru al UE, este, de asemenea, evident pentru toată lumea de bună credinţă. Chiar dacă cineva s-ar putea să nu manifeste simpatii faţă de anumiţi vecini, pe care, se ştie, nu ti-i alegi, ca şi pe părinţi. Exact de aceea Planul de Acţiune care prevede implementarea parteneriatului strategic între România şi Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, semnat la Iaşi, nu putea fi semnat la Moscova, Sankt-Peteresburg, la Kiev, la Minsk, Astana, la Beijing, Washington, cu mai puţine şanse putea fi semnat la Paris, Berlin, Roma şi alte capitale europene. [Ţinta atacurilor – integrarea europeană a Moldovei] Oricum, este vorba de un parteneriat [pentru] ceva şi [nu împotriva] ceva sau a cuiva. S-ar putea ca premierii moldovean şi român să fi făcut acel gest de curtuazie în adresa Federaţiei Ruse nu doar pentru pentru uzul Moscovei, ci cunoscând bine şi conjunctura internă din Republica Moldova. Federaţia Rusă este un partener economic important, atât pentru Republica Moldova, cât şi pentru România şi fiecare din aceste două state îşi propune să aibă relaţii de parteneriat cu ruşii pe viitor. Declaraţiile au fost făcute, la Iaşi, în cadrul conferinţei de presă susţinută după şedinţa comună, de către prim-miniştrii celor două ţări. „Republica Moldova are nevoie şi îşi administrează corect relaţiile de parteneriat cu Federaţia Rusă şi în viitor le vom administra. Rusia este un partener economic important al Republicii Moldova şi un participant la reglementarea conflictului transnistrean”, a subliniat Vlad Filat. Logica declaraţiilor lansate de oponenţii şedinţei comune ar putea să ne facă să-i suspectăm de interese ascunse, nedeclarate şi străine intereselor ţării. Să-i dorească oare aceştia Moldovei menţinerea pentru totdeauna a stării de dependenţă totală de resursele energetice dintr-o singură parte a lumii? Şi dacă-i aşa, cu ce este mai bună actuala dependenţă de cea pe care o suspectează ei, de România, de UE? Îşi doresc ei ca societatea moldovenească să-şi menţină starea de scindare după foarte multe criterii, iar ţara să rămână în zona incertitudinii geopolitice pe vecie? Să aspire ei oare la rolul lui Herostrates, dându-i foc viitorului european al ţării doar ca să se complacă în ostilităţile faţă de România? Mai există speranţa că acest comportament alogic provine din frustrările pe care le au o bună parte din liderii şi ideologii formaţiunilor politice vizate. Aceştia nu cunosc sau cunosc puţin limba română, respectiv, multe lucruri despre români şi România, uneori, despre Moldova şi moldoveni, iar lucrurile necunoscute sperie. Judecând după anumite semne, toate aceste fomaţiuni îşi scriu documentele de partid în limba altei ţări şi doar le traduc în limba oficială a statului, ineteresele căruia spun că le apără. Una dintre aceste formaţiuni care, prin ironie, are în titulatură şi cu vântul „patriot”, şi cuvântul „Moldova”, nici măcar nu le traduce în limba oficială a Moldovei. O astfel de explicaţie a comportamentului politic ar putea oferi o speranţă, pentru că necunoscute sunt doar căile Domnului, toate celelalte putând fi însuşite, învăţate cândva, dacă se vrea cu adevărat şi dacă se pretinde că Moldova este patria adevărată. Oricum, este mai bine decât dacă am admite doar reaua credinţă de astăzi. [Reproşuri şi pericole] Este adevărat că adversarii summit-ul interguvernamental de la Iaşi, dar nu numai, ar fi îndreptăţiţi să înainteze guvernanţilor de la Chişinău alte mai multe reproşuri în legătură cu desfăşurarea acestuia. De exemplu: 1. De ce atât de târziu au abordat o astfel de platformă de discuţie, dacă tot ne conving acum că este foarte eficientă? De ce a trebuit să treacă tocmai un an de la idee până la realizare? De ce nu există şedinţe desfăşurate sau măcar un plan de acţiuni de acest fel cu Ucraina, cu Rusia, cu Ţările Baltice, membre ale UE, dar care ne sunt cel mai aproape ca spirit după moştenirea sovietică? Sau cu Ungaria, sau Polonia, despre care guvernanţilor noştri le place să spună că se împacă foarte bine, cu Suedia, care este una dintre cele mai active ţări ale UE în planul susţinerii bilaterale? Guvernul actual nu are capacitatea necesară pentru a gestiona treburile ţării într-un asemenea format? Sau nu are credibilitatea necesară în afară din cauza prestaţiei proaste în interior? 2. De ce atât de puţină transparenţă în pregătirea summit-ului de la Iaşi, dacă despre el se vorbeşte deja de un an? Îngrijorarea constă nu atât în o posibilă „secretomanie”, cât în lipsa de siguranţă că actuala guvernare are voinţa şi capacitatea de a materializa nişte oportunităţi serioase pentru mişcarea ţării înainte. Timp de o săptămână întreagă înainte de reuniune, cu toate insistenţele, reporterii Agenţiei Info-Prim Neo nu au putut obţine claritate privind agenda concretă a summit-ului. O posibilă explicaţie putea fi considerată coordonarea documentelor, ce urmau să fie semnate, pe ambele maluri ale Prutului, dar nimeni nu a invocat un astfel de motiv. Ceea ce ni se spunea la diferite nivele ale autorităţilor publice solicitate era „nu ştim”, „nu ne ocupăm noi de agendă, ci alţii” etc. Se pare că nici alte organe de presă de la noi nu au obţinut mai mult. În asemenea condiţii, există pericolul ca proiectele privind interconectarea Republicii Moldova la conductele de gaze şi la infrastructura de transport europeană să aibă aceeaşi soartă a Jidovului Rătăcitor, ca şi proiectul construcţiei unui segment de cale ferată cu ecartament european, despre care au auzit încă pruncii născuţi în perioada declarării Independenţei Republicii Moldova. Poate că acum nu trebuiau procurate avioane şi elicoptere de luptă, dacă banii nu ajung pentru necesităţile prioritare? Sau este vorba, totuşi, despre voinţă politică şi capacitate instituţională? [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]