ISD în economia Moldovei au început să-şi revină, dar rămân în urma ţărilor vecine
https://www.ipn.md/ro/isd-in-economia-moldovei-au-inceput-sa-si-revina-dar-7966_991842.html
După o scădere dramatică în 2009, până la 128 mln dolari, intrările de investiţii străine directe (ISD) în economia Moldovei au început să-şi revină, constituind în anul 2010 – 199 mln dolari. Însă, această cifră este cu mult sub nivelul celei înregistrate în 2008, înaintea crizei, când ISD în economia Republicii Moldova erau de 713 mln dolari, transmite Info-Prim Neo cu referire la Raportul Global al Investiţiilor 2011.
Potrivit raportului, în total volumul ISD în Republica Moldova în anii de independenţă s-a ridicat la 2,8 mlrd dolari. Totuşi, Republica Moldova rămâne cu mult în urma ţărilor vecine şi principalilor săi parteneri comerciali. De exemplu, în România stocul ISD a depăşit în 2010 70 mlrd dolari, iar în Ucraina – 57 mlrd.
Spre deosebire de ţările din regiune, Moldova a fost mai puţin atractivă pentru achiziţii şi fuziuni internaţionale (la nivel de întreprinderi), valoare tranzacţiilor de acest gen ridicându-se la 15 mln dolari în ultimii cinci ani, în timp ce România a atins cifra de 4,4 mlrd dolari, iar Ucraina – 9,2 mlrd.
În 2010, fluxurile globale de investiţii au înregistrat o creştere modestă, cu 5%, atingând cifra de 1,24 trilioane de dolari SUA. ISD în 2010 au fost mai mici cu 15% decât media acestora pentru perioada dinaintea crizei. În ţările din sud-estul Europei cu o economie în tranziţie, fluxul ISD a scăzut brusc în 2010, din cauza micşorării volumului de investiţii care venea din UE, iar în ţările CSI a crescut nesemnificativ.
Kalman Kalotay, reprezentant UNCTAD (The United Nations Conference on Trade and Development) a apreciat că fluxul global al ISD ar putea să atingă nivelul înregistrat până la criză către anul 2013. Aceasta în cazul unui scenariu pozitiv, adică în cazul evitării default-ului de către SUA, depăşirii tensiunilor şi constrângerilor bugetare de către mai multe ţări ale UE şi în cazul când în lume nu vor apărea alte focare de instabilitate financiară şi economică.