logo

Irina Vlah: Am votat pentru Moldova de unde oamenii nu pleacă


https://www.ipn.md/ro/irina-vlah-am-votat-pentru-moldova-de-unde-oamenii-8013_1108218.html

„Am votat pentru o Moldovă pașnică, neutră. Am votat pentru o Moldovă de unde oamenii nu pleacă”, a declarat candidata independentă Irina Vlah, la ieșire din secția unde și-a exercitat dreptul la vot, transmite IPN.

Irina Vlah a adăugat că a votat pentru pentru o Moldovă unde societatea trăiește în armonie și unitate și pentru un președinte care are grijă de oameni. „Credem în viitorul Republicii Moldova”, a adăugat ea.

Candidata a venit la secția de votare însoțită de fiica sa, Anna Vlah, care le-a mărturisit jurnaliștilor că a votat „pentru schimbările de bine care urmează în Republica Moldova”.

Tradițional, secțiile de votare își deschid ușile la ora 07.00, iar alegătorii pot veni să-și exercite dreptul la vot până la ora 21.00. Totuși, biroul electoral poate decide prelungirea termenului votării, cu cel mult două ore, pentru a le permite alegătorilor care stau în rând la secția de votare să-și realizeze drepturile.