logo

IPN lansează rubrica săptămânală Monitorul Monitorului Oficial


https://www.ipn.md/ro/ipn-lanseaza-rubrica-saptamanala-monitorul-monitorului-oficial-7978_1037984.html

Așa cum ne-am obișnuit deja, vinerea, apare Monitorul Oficial al Republicii Moldova (în continuare, M.O.). Recentul produs, M.O. (Nr. 383-388 (6306-6311), din 03 noiembrie 2017, aduce la cunoștința publicului larg mai multe acte normative care au intrat în vigoare începând cu această dată sau vor intra în vigoare la o dată ulterioară.


Știrea multașteptată, de către concetățenii noștri care muncesc în străinătate, este că a fost ratificat Acordul dintre Republica Moldova și Republica Federală Germaniă privind securitatea socială, semnat la 12 ianuarie curent. Documentul respectiv (pag. 7 – 15) va intra în vigoare în prima zi a celei de-a treia luni care urmează lunii în care va avea loc schimbarea instrumentelor de ratificare. Acordul prevede că pentru persoanele angajate se va aplica exclusiv legislația Statului contractant, pe teritoriul căruia își exercită efectiv activitatea de muncă. De asemenea, Acordul reglementează asigurarea în caz de accidente de muncă și boli profesionale, asistența administrativă și cea juridică, examinările medicale. După intrarea în vigoare a Acordului, vom solicita informație suplimentar autorităților competente privind aplicarea acestuia.

Au temei să studieze mai atent M.O. citat și iubitorii sportului – a fost ratificată Convenția Consiliului Europei privind abordarea integrată a siguranței, securității și deservirii în timpul meciurilor de fotbal și al altor evenimente sportive (Saint-Denis, 03.VII.2016). Obiectivul Convenției este de a asigura un mediu sigur și agreabil în timpul meciurilor de fotbal și al altor evenimente sportive, iar Guvernul Republicii Moldova este obligat, prin Legea de ratificare a Convenției (Nr. 207 din 6 octombrie 2017), să întreprindă măsurile necesare în acest scop, inclusiv privind siguranța, securitatea și deservirea pe terenurile sportive, în locurile publice, cooperarea cu suporterii și comunitățile locale, strategiile și operațiunile poliției, prevenirea și sancționarea comportamentului ofensator.

Suscită atenția specialiștilor din domeniul agroindustrial Hotărârea Curții de Conturi a Republicii Moldova privind auditul performanței Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol „Filiera Vinului” (pag. 27 – 53). Constatările auditului, urmate de recomandări de remediere a neconformităților, au fost remise organelor competente pentru responsabilizarea factorilor de decizie.

Pentru reglementarea activității din domeniul agrar este destinată Hotărârea Guvernului (pag. 54 – 71) prin care a fost modificată și completată hotărârea anterioară a executivului „Cu privire la aprobarea unor metode de analiză pentru controlul nutrețurilor” (Nr. 686 din 13 septembrie 2012). În special, au fost actualizate normele privind metodele de control și analiză al nutrețurilor, cerințele cantitative referitor la prelevarea eșantioanelor, instrucțiunilor privitor la prelevarea acestora ș.a.

În paginile M.O. este publicată și Hotărârea Guvernului (Nr. 868 din 30 octombrie 2017, pag. 74) prin care a fost lărgită lista bunurilor proprietate a statului și a listei lucrărilor și serviciilor de interes public național propuse parteneriatului public – privat. Este vorba de o construcție nefinalizată, nelocativă din Chișinău, în scopul atragerii investițiilor oamenilor de afaceri pentru executarea lucrărilor de reconstrucție a imobilului Teatrului Dramatic de Stat pentru Tineret ”S ulițî Roz”. Intenție nobilă în interesul culturii!

Un scop similar urmărește altă hotărâre a executivului (Nr. 870 din 30 octombrie 2017, pag. 75) prin care se transmite, cu titlu gratuit, din proprietatea publică a statului, în proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale satul Mereni, raionul Anenii Noi, a unui vagon. Sursele noastre din localitatea respectivă ne-au informat că acest vagon este destinat muzeului local, organizat de entuziaști, în memoria victimelor represiunilor staliniste.

Tot de domeniul culturii ține și Hotărârea Guvernului (Nr. 880 din 1 noiembrie 2017, pag. 88) privind edificarea în orașul Căușeni a bustului lui Ion Ungureanu.

Un interes deosebit pentru toată populația prezintă Hotărârea Guvernului (Nr. 872 din 31 octombrie 2017, pag. 77 - 86) prin care au fost operate multiple modificări și completări în regulamentul privind eliberarea actelor de identitate și evidența locuitorilor Republicii Moldova (adoptat anterior, prin Hotărârea Guvernului, Nr. 125 din 18 februarie 2013). În particular, au fost introduse reguli noi privitor la eliberarea actelor de identitate și modul de comunicare autorităților emitente a actelor de identitate și de evidență a interdicțiilor aplicate la eliberarea pașaportului și a documentului de călătorie, precum și alte detalii tehnice, dar extrem de importante (și utile de știut) pentru cetățenii care apelează la serviciile Registrului de Stat al Populației.

În partea III a M.O. (Acte ale ministerelor, departamentelor și ale Băncii Naționale a Moldovei) se evidențiază reglementările referitoare la  Darea de seama privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări de stat obligatorii, aprobate prin ordinul Ministrului Finanțelor Nr. 126 din 4 octombrie 2017 (pag. 99 – 105), act util atât pentru toți agenții economici, cât și pentru toți angajații.

Pentru conformitate, Monitorul Monitorului Oficial