logo

Ion Tighineanu: Finanțarea științei în Republica Moldova este foarte modestă


https://www.ipn.md/ro/ion-tighineanu-finantarea-stiintei-in-republica-moldova-este-foarte-8004_1105082.html

Știința în Republica Moldova este subfinanțată, iar o țară nu poate să facă față provocărilor secolului în care trăim, în lipsa investițiilor în cercetare și inovație. Este opinia academicianului Ion Tighineanu și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice „Academia Română și Academia de Științe a Moldovei: parteneriat pentru dezvoltarea cercetării și a inovării în context european”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit președintelui Academiei de Științe, bugetul alocat științei și cercetării în Republica Moldova este de 0,22% din PIB, o sumă mult prea mică pentru ca domeniul să fie unul competitiv cu statele înalt dezvoltate.

Președintele Academiei de Științe trage un semnal de alarmă și spune că știința din Republica Moldova este slab finanțată, suma alocată pentru dezvoltarea cercetării și inovației fiind mult prea mică în raport cu statele din regiune. Potrivit academicianului Ion Tighineanu subfinanțarea științei nu asigură dezvoltarea domeniului.

„Noi avem dreptul să participăm la programele europene. Acum este programul Orizont Europa. Dar dreptul de a participa nu ne garantează însăși participarea. Fiindcă este un concurs acerb. Este un concurs unde câștigă doar cei mai competitivi, puternici. Rezultatele depind de potențial. Iar infrastructura depinde de nivelul finanțării. Chiar recent, la 15 mai, am avut Adunarea Generală a Academiei de Științe în timpul căreia am prezentat raportul asupra stării științei din Republica Moldova. Și am venit cu cifre concrete. Finanțarea științei în Republica Moldova este foarte modestă. În Cehia finanțarea e de 2% din PIB, în Lituania finanțarea științei e de peste 1% din PIB, în Serbia, care pretinde să devină membru UE, la fel, finanțarea e de 1%. În Republica Moldova finanțarea științei e de 0,22% din PIB, în continuă descreștere în ultimii ani”, a spus președintele Academiei de Științe a Moldovei, Ion Tighineanu.

Președintele Academiei de Științe a Moldovei spune că doar finanțarea urmează performanța, iar în lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat, domeniul cercetării nu mai este competitiv pe plan internațional. Academicianul Ion Tighineanu mai spune că domeniul se confruntă cu o lipsă acută de cadre tinere, iar capacitatea Republicii Moldova de a atrage fonduri europene în acest domeniu a scăzut dramatic.

„Așa o finanțare nu poate să ne permită să dezvoltăm domeniul cercetării și inovării. Noi putem să ne mai menținem pe val, dar nicio șansă pentru a ne dezvolta. Desigur, exista speranța că vom câștiga granturi în cadrul programelor europene. Dar capacitatea noastră de a câștiga granturi a scăzut în ultimii ani. Și a scăzut din cauza că infrastructura este foarte slabă. Tinerii pleacă. Condiții pentru a realiza cercetări la nivelul zilelor noastre sunt minime. Este clar că fără o viziune de dezvoltare a cercetării și fără un suport din partea statului, domeniul acesta nu are șanse de a se dezvolta. Noi suntem în secolul XXI, asta înseamnă că cercetarea științifică trebuie să joace un rol foarte important. Deciziile trebuie luate în bază de dovezi, în baza cercetărilor științifice. La nivel internațional științei i se acordă o atenție foarte mare. Opinia care s-a cristalizat este că civilizația poate să depășească provocările secolului XXI doar susținând știința, dezvoltând cercetarea științifică. Această chemare se referă și la țările mari, bogate, dar și la țările mici”, a mai spus academicianul Ion Tighineanu.

Dezbaterea publică la tema „Academia Română și Academia de Științe a Moldovei: parteneriat pentru dezvoltarea cercetării și a inovării în context european”, este ediția a șasea în cadrul Proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, susținut de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României. Conținutul acestei dezbateri nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.