logo

Ion Sturza: Peste 300 de mii de cetățeni vor intra în șomaj din cauza pandemiei


https://www.ipn.md/ro/ion-sturza-peste-300-de-mii-de-cetateni-vor-7967_1072804.html

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Ion Sturza prognozează pierderi de miliarde de lei atât în domeniul produsului intern brut al țării, cât și la veniturile bugetare. Oficialul precizează că declarațiile autorităților prin care anunță că în urma pandemiei „vom avea o reducere cu 3% a produsului intern brut și vom pierde 7 miliarde, este un fals”, notează IPN.

„În Republica Moldova reducerea produsului intern brut va fi de 20-25% în cifre anualizate. Vorbim de o cifră de aproximativ de 50 de miliarde pierderi în produsul intern brut. Vorbim de 15-20 de miliarde la veniturile bugetare. Aceste lucruri nu sunt dictate de incompetența autorităților, dar de virus. Aceste lucruri se întâmplă și în alte țări și este o corelație matematică între ceea ce se întâmplă în zona de pandemie cu ceea ce se întâmplă în zona economiei și ce măsuri trebuie să ia guvernele pentru ca să răspundă adecvat acestor mari provocări”, a declarat Ion Sturza în cadrul emisiunii „In profunzime” de la postul de televiziune Pro TV.

Ion Sturza spune că autoritățile trebuie să renunțe la declarațiile frumoase pentru că nimeni nu va scăpa „teafăr” în urma pandemiei.

„Haideți să nu ne amăgim unii pe alții. Să nu ne relaxăm, să nu considerăm că aceasta este doar o gripă ușoară. Este un șoc pentru 40-50% dintre companiile din Republica Moldova și România, este un full stop, un perete din beton. Pentru 80-85% este un șoc. Nu va scăpa nimeni teafăr din această situație, nici cei care, aparent, ca noi, încă mai activăm și nici cei care s-au oprit deja”, a adăugat fostul premier.

Omul de afaceri prognozează că în jur de 300-400 de mii de persoane din Republica Moldova vor intra în șomaj tehnic, urmat de șomaj definitiv.

„Putem să facem declarații frumoase, de PR, atâta timp cât nu ne-a venit nota de plată. Nota de plată ne va veni la sfârșitul lunii sau înainte de Paște când va trebui să dăm salariile. Cred că vor fi ultimele salarii pentru 300-400 de mii de moldoveni care vor intra în șomaj tehnic, aparent susținuți de companie, iar ulterior vor intra în șomaj definitiv. Să nu pregătim scenarii provizorii, plasturi. Vine al 9-lea val și atunci trebuie să avem un dialog foarte clar cu cetățenii și angajații noștri în care le spunem că da, prima etapă este șomajul tehnic, care în foarte multe țări este susținut 100%, după aceea va urma șomajul de facto”, a punctat Ion Sturza.

Potrivit omului de afaceri, în România, într-o săptămână, au fost anunțați 1 milion de șomeri tehnici care însumează 20% din toată forța activă de muncă. În SUA, în două săptămâni, în șomaj tehnic au fost trimiși 7 milioane de cetățeni, iar Republica Moldova nu reprezintă o excepție.