logo

Ion Ștefăniță: Domeniul patrimoniului se află într-o stare degradantă


https://www.ipn.md/ro/ion-stefanita-domeniul-patrimoniului-se-afla-intr-o-stare-7967_1106897.html

Ion Ștefăniță, care condus Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor timp de 12 ani, spune că în ultimii ani domeniul patrimoniului se află într-o stare degradantă. „Eu înțeleg cât de greu este să schimbi lucrurile în Republica Moldova, nu este atât de simplu într-un organism care stă în terapie intensivă, în reanimare. Eu, Moldova și domeniul patrimoniului, îl văd în reanimare. El iată-iată moare. Ruinele o să le vedem în imaginile din Arhiva Națională. Și vor rămâne doar în memoria noastră. Nu este atât de ușor să pornești mecanisme de finanțare, eu îi înțeleg, doar am fost în sistem 12 ani. Eu din interior cunosc starea pacientului, prin toate analizele și investigațiile, monitorizările pe care le-am făcut”, a declarat Ion Ștefăniță într-o conferință de presă la IPN.

Fostul director general interimar al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor a spus că, din august 2021 și până în august 2024, nu a văzut un randament de muncă, un progres în domeniul culturii. El a solicitat demisia ministrului culturii, Sergiu Prodan, acuzându-l de management prost.

Ion Ștefăniță a făcut trimitere la mai multe proiecte din domeniile gestionate de Ministerul Culturii, precizând că multe dintre ele au stagnat, nu au o finalitate, inclusiv din cauza unor ambiții politice. Pe perioada activității sale la Agenție, spune că au fost revitalizate proiecte semnificative, a fost obținută finanțare imensă de la partenerii de dezvoltare pentru diverse obiective istorice, s-a investit foarte mult și în formarea profesională, în îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniu.

„Veneam ca un soldat care știu că trebuie să fie la datorie și acest lucru s-a întâmplat până în ultima zi, 26 noiembrie 2021, până la epoca oamenilor buni cu fapte bune. Precizez, nu vreau să fac politică din această conferință, eu nu sunt în campanie electorală. Eu sunt cetățeanul care am decis să rămân acasă, să lucrez în domeniul în care m-am format... Ce s-a întâmplat ulterior după 26 noiembrie 2021, așa numitele reforme, această agenție care și-a spus cuvântul – veșnica ei pomenire! Este o instituție moartă. După mine a urmat interimatul la alți patru directori. Această structură a rămas doar pe hârtie. Ați mai auzit ceva despre activitatea acestei entități de profil din cadrul Ministerului Culturii? Eu personal nu am auzit nimic”, a mai spus Ion Ștefăniță.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.