Ion Perju susţine că Ruslan Saachian vrea să-l vadă după gratii
https://www.ipn.md/ro/ion-perju-sustine-ca-ruslan-saachian-vrea-sa-l-vada-7967_986330.html
Poliţistul suspendat din funcţie, Ion Perju, acuzat de procurori de moartea lui Valeriu Boboc în aprilie 2009, susţine că şeful Secţiei poliţie criminală, Ruslan Saachian, este un om foarte periculos, care doreşte să-l vadă după gratii. „Ruslan Saachian are scopul de a se răzbuna pe mine pentru că în noaptea din 7-8 aprilie, dar şi până atunci, nu am dorit să execut ordine şi indicaţii ilegale", a declarat jurnaliştilor Ion Perju, luni, după ce judecătorul a amânat şedinţa pentru o altă zi, transmite Info-Prim Neo.
Ion Perju a spus că va oferi mai multe detalii după ce va fi audiat în şedinţa de judecată, deoarece deja a fost intimidat de către foşti colegi. Poliţistul suspendat susţine că niciodată nu a părăsit domiciliul şi nici nu a vorbit cu martorii la telefon, aşa cum afirmă procurorii. "Nu am ieşit în afara domiciliu pentru că sunt conştient de ce se poate întâmpla, cu atât mai mult că eu nu am niciun interes să influenţez martorii", a declarat Ion Perju.
El a mai spus că la şedinţa viitoare va prezenta probe prin care va demonstra că băiatul care apare în imagini trântit la pământ în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi lovit nu este Valeriu Boboc. "Avem probe, fotografii, prin care vom demonstra că eu nu sunt vinovat", a spus Ion Perju.
Tatăl lui Valeriu Boboc, Victor Boboc, a declarat că ştie cu siguranţă că băiatul lovit cu picioarele este anume fiul său. "Îi cunosc foarte bine silueta şi ştiu precis că acela este Valeriu Boboc", a menţionat Victor Boboc. Bărbatul şi-a exprimat speranţa că până la urmă vor fi traşi la răspundere toţi cei care se fac vinovaţi de moartea fiului său. "Valeriu nu a făcut nimănui niciun rău, dar cel care l-a omorât va răspunde, şi nu numai el, dar şi cei de sus care priveau de undeva acest spectacol", a mai spus tatăl lui Valeriu Boboc.
Judecătoarea Galina Moscalciuc de la Judecătoria sectorului Buiucani a anunţat că şedinţa de judecată a fost amânată pentru că dosarul nu s-a întors de la Curtea de Apel.
Recursul la Curtea de Apel a fost depus de procurori după ce Judecătoria sectorului Buiucani a respins cererea ca Ion Perju să fie deţinut în izolator pe durata procesului de judecată. "Faptul că dosarul nu a ajuns până acum înapoi este foarte straniu, mă miră mult acest fapt", a menţionat avocatul lui Victor Boboc, Veaceslav Ţurcan.
Ion Perju este învinuit că a lovit cu piciorul în Valeriu Boboc, tânărul care a murit în noaptea protestelor din aprilie 2009. Următoarea şedinţă de judecată a fost anunţată pentru marţi, 9 noiembrie.