Ion Luchianov, învingător în componenţa selecţionatei Europei
https://www.ipn.md/ro/ion-luchianov-invingator-in-componenta-selectionatei-europei-7967_984994.html
Ion Luchianov a câştigat în componenţa selecţionatei Europei Cupa Continentală la atletism, competiţie care s-a încheiat duminică, 5 septembrie, la Zagreb, Croaţia, transmite Info-Prim Neo.
Cel mai bun atlet moldovean a reprezentat Europa în cursa de alergări cu obstacole pe distanţa de 3000 de metri. La final, Ion s-a situat pe locul 5 cu timpul de 8 minute 22 secunde 86 de sutimi. A fost al doilea rezultat pentru echipa europeană, francezul Mahiedine Mekhissi-Benabbad reuşind o clasare pe locul 3. Cursa a fost câştigată de kenyanul Richard Kipkemboi Mateelong.
În clasamentul final, Europa a devansat selecţionatele continentului american, african, dar şi a regiunii Asia–Pacific.
În vara acestui an, Ion Luchianov a obţinut locul patru la Europenele de la Barcelona, cea mai bună evoluţie a atleţilor moldoveni din istoria acestei competiţii.