logo

Ion Jigău: Liderii locali de opinie trebuie să se mobilizeze în prevenirea COVID-19


https://www.ipn.md/ro/ion-jigau-liderii-locali-de-opinie-trebuie-sa-se-8004_1075556.html

Ion Jigău, director al Companiei de cercetare sociologică C.B.S.-RESEARCH, spune că, îndeosebi în mediul rural, o influență mare o au liderii locali activi. Și este foarte important ca aceștia să conștientizeze gravitatea situației legate de noul coronavirus și să comunice cu localnicii. Declarațiile au fost făcute la dezbaterile publice: „ Cine și de ce nu se teme de COVID-19?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Ion Jigău a menționat că liderii de opinie locali sunt cei pe care îi cunoaște întreaga comunitate și care pot influența comunități întregi. Este vorba despre preoți, medici, oameni de afaceri care trebuie să se mobilizeze, să conștientizeze pericolul pandemiei COVID-19.

Potrivit directorului companiei, până la urmă, problemele care apar în societate din cauza virusului, lovesc mulți oameni. De exemplu, în cazurile când se constată infectarea doar a unei părți din comunitate, se instituie carantină pentru toată localitatea.

În opinia lui Ion Jigău, oficialitățile statului trebuie să se adreseze cu un mesaj, care până acum lipsit: „Fraților, concetățeni, haideți să ne protejăm. Și să nu spunem că este o gripă obișnuită, o răceală obișnuită”, a declarat Ion Jigău, precizând că și acei care au declarat că COVID-este o simplă răceală, trebuie să repare acest lucru.

„Noi trebuie, în principiu, să exercităm chiar de jos, o presiune asupra liderilor și nu doar a celor locali de opinie, dar și asupra celor mai mari”, a mai spus Ion Jigău.

Dezbaterile „Cine și de ce nu se teme de COVID-19?” sunt ediția a 149-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.