Activiștii civici Vitalii Voznoi şi Sergiu Ungureanu afirmă că au fixat 25 de scheme ilegale de înstrăinare a terenurilor din municipiul Chișinău, utilizate de municipalitate şi instanțele de judecată, cu implicarea unor companii străine care şi-au anunțat intenția de a-şi lansa afacerile pe piața moldovenească.
Într-o conferință de presă la IPN, Vitalii Voznoi, președintele asociației obștești „Orașul meu drag”, a spus că nimeni nu este împotriva investițiilor străine menite să creeze locuri de muncă. Criticile sunt îndreptate împotriva companiilor din zone off shore, implicate în scheme de corupție împreună cu municipalitatea.
Potrivit activistului, unii investitori străini închid ochii la utilizarea schemelor ilegale ale municipalității pentru a putea construi în Valea Trandafirilor. La fel ar urma să fi construit complexul comercial „Dedeman”, cu materiale de construcție, pe teritoriul fostei fabrici „Piele” SA. În locul Palatului de Cultură al Sindicatelor ar urma să apară centrul comercial „Oceania”, iar pe teritoriul unei grădinițe din sectorul Buiucani ar urma să fie construit hipermarketul „Kaufland”.
Activistul a mai menționat că responsabilii de construcția hipermarketului „Kaufland” au obținut permisul să defrișeze 160 de arbori sănătoși, însă până la urmă au tăiat 200 şi s-a ales cu o amendă de doar opt mii de lei. „După acest incident, rețeaua de magazine se acoperă cu acțiuni de „responsabilitate socială“ și anunță plantarea a cinci mii de arbori în municipiul Chișinău”, a menționat Vitalii Voznoi.
Comentând intenția de a construi complexul comercial din strada Ismail, activistul Sergiu Ungureanu, care reprezintă asociația obștească „Welfare”, a spus că zona este şi aşa poluată din cauză Combinatului de tutun şi a arterei de circulație supraîncărcate. Iar amenajarea pe lângă acel complex a unei parcări cu o capacitate de 500 de locui va îngreuna şi mai mult circulația rutieră şi va duce la o poluare mai mare a mediului. Sergiu Ungureanu este de părere că centrele comerciale mari trebuie să fie scoase din oraş.
Activiștii au mai spus că toate actele oficiale prin care sunt demonstrate schemele de înstrăinare a terenurilor pot fi accesate. Activiștii așteaptă ca autoritățile locale să se autosesizeze şi să oprească proiectele care vor dăuna capitalei, infrastructurii şi mediului.