logo

Investiții de circa 8 milioane lei la Stația de Epurare Chișinău


https://www.ipn.md/ro/investitii-de-circa-8-milioane-lei-la-statia-de-epurare-chisinau-7967_1041092.html

Din iunie anul curent, nămolul de la Stația de Epurare Chișinău nu va mai fi deshidratat în saci geotube. Două centrifuge instalate vor prelucra nămolul în timp mai redus, iar gazul produs vor permite reducerea în jumătate a consumului de energie electrică al Stației de Epurare. Directorul general al SA „Apă-Canal Chișinău”, Veronica Herța, aflată într-o inspecție la Stația de Epurare, a spus că, datorită creditului oferit de BERD și BEI, în valoare totală de 24 de milioane de euro, cu o parte de grant de 11 milioane de euro, Stația de Epurare va fi modernizată până în 2020, relatează IPN.

„Preconizăm treptat să modernizăm întregul proces de epurarea a apelor uzate. La momentul dat, am cumpărat din sursele proprii două centrifuge care ne vor permite să tratăm nămolul conform standardelor europene. Această investiție a costat furnizorul de apă circa 8 milioane de lei, dar ne va aduce economii. Mai mult, nămolul tratat nu va avea o umiditate atât de mare și va putea fi folosit în agricultură, fără să mai fie depozitat în saci geotube”, a declarat Veronica Herța.  

Directorul SA „Apă-Canal Chișinău” a mai spus că zilnic în grătarele de la Stația de Epurare sunt stocate câte 15 tone de deșeuri menajere, semn că mulți consumatori confundă canalizarea cu o coș de gunoi. Printre deșeuri se pot vedea sticlă, hârtie, plastic etc. „Situația ar putea deveni dramatică dacă aceste deșeuri ar ajunge în decantoare. Din cauza lor se poate bloca activitatea pompelor și chiar acestea pot ieși din funcțiune”, a precizat directorul Veronica Herța. 

În pofida acestor neplăceri, Stația de Epurare reușește să facă față volumului mare de ape uzate. Zilnic intră circa 150 de mii de metri cubi de ape uzate, care după tratare sunt deversate în râul Bâc. „Decantoarele secundare răspund de ultimul proces de epurare a apei, aici puteți vedea că apa este fără deșeuri menajere. Mai mult, nici mirosul nu se simte. Apa este de calitate, fiind verificată periodic de Centrul de Medicină Preventivă ”, a declarat Arcadie Rusnac, șeful Departamentului Calitatea Apei al SA „Apă-Canal Chișinău”.

În prezent, la Stația de Epurare au loc lucrări de curățare și dezinfectare a cărților unde a fost stocat nămolul. În acest sens, au fost folosite circa 1700 kg de var. Până în momentul de față, au fost transportate circa 50 de mii de metri cubi de nămol. Din cauza temperaturilor înalte, timp de câteva zile în oraș a persistat un miros neplăcut.