Investigarea cazurilor de corupţie în sistemul de sănătate prezintă dificultăţi pentru că acestea sunt denunţate după ce au fost consumate, CCCEC
https://www.ipn.md/ro/investigarea-cazurilor-de-coruptie-in-sistemul-de-sanatate-prezinta-dificultati-7967_973028.html
Sarcina Ministerului Sănătăţii nu este în a identifica cine se face vinovat de corupţia în sistemul de sănătate: medicul sau pacientul, ci în a găsi soluţii pentru a contracara fenomenul, a declarat viceministrul Mircea Buga la o şedinţă a Clubului Jurnaliştilor de Investigaţie
„Atât în cadrul Planului Preliminar pe Ţară, cât şi în afara acestuia, sunt întreprinse acţiuni care vor contribui pe viitor la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale şi la combaterea cazurilor de corupţie. Au fost elaborate protocoale clinice (documente care prevăd standardizarea serviciilor medicale în cazul anumitor maladii – n.r.) şi ghiduri de etică, care vor facilita stimularea sau sancţionarea cadrelor medicale”, a spus viceministrul sănătăţii, citat de Info-Prim Neo.
Potrivit lui Mircea Buga, un alt pas pentru combaterea corupţie ar fi şi majorarea salariilor. „În 2009 salariile medicilor vor fi majorate cu circa 30%. Actualmente acestea oscilează între 2,3 şi 4 mii lei”, a precizat oficialul de la minister.
Responsabili din cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, prezenţi la şedinţa clubului, au spus că investigarea cazurilor de corupţie în sistemul de sănătate prezintă dificultăţi, în special pentru că acestea sunt denunţate cu mult timp după ce au fost consumate.
În 2008 au fost iniţiate 8 cauze penale pentru corupţie în sistemul de sănătate, cele mai multe sunt legate de acordarea gradelor de invaliditate. „Mita care se oferă în aceste cazuri variază între 50 şi 300 euro”, a comunicat Iurie Ciorbă, şef de direcţie în cadrul CCCEC.
Potrivit acestuia, sondajele arată că circa 70% din pacienţi recurg la mită pentru a-şi rezolva problemele.