logo

Investește avantajos cu Mobiasbanca - OTP Group


https://www.ipn.md/ro/investeste-avantajos-cu-mobiasbanca-otp-group-7542_1081218.html

Mobiasbanca - OTP Group a mai obținut un împrumut de 15 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cu scopul de a satisface cererea în creștere din partea companiilor din R. Moldova, care investesc continuu în îmbunătățirea calității produselor și serviciilor lor. Împrumutul va fi disponibil în trei tranșe a câte 5 milioane de euro fiecare, pentru sprijinul investițiilor în microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii.

Mobiasbanca - OTP Group va acorda  împrumuturi pentru realizarea proiectelor investiționale lansate de către IMM-urilor locale datorită aderării la Programul EU4Business pentru competitivitatea IMM-urilor în programul de parteneriat estic “EaP SMEC”, creat de BERD în cooperare cu Uniunea Europeană.

IMM-le  care inițiază proiecte investiționale de
modernizare a tehnologiilor de producere și a echipamentelor necesare pentru a îndeplini standardele UE în ceea ce privește calitatea produselor, măsurile de sănătate și siguranță, de protecția a mediului înconjurător, pot să-și îmbunătățească nivelul de competitivitate pe piața locală și să acceseze una dintre cele mai atractive piețe de desfacere - cea a Uniunii Europene.

Pe lângă finanțarea avantajoasă pe termen lung oferită de Mobiasbanca
- OTP Group, clienții eligibili vor beneficia de granturi bănești la finalizarea proiectelor de investiții, prin rambursarea până la 15% din banii investiți în proiect, și vor beneficia de asistență tehnică gratuită din partea experților UE și locali.


Svetlana Armașu, șef secție Relații cu Instituțiile Financiare Internaționale,  a explicat avantajele finanțării oferite în cadrul acestui program: „Ne bucurăm că, împreună  cu BERD, am reușit să  consolidăm eforturile pentru a  atrage resurse financiare suplimentare cu scopul de a sprijini afacerile clienților noștri din agricultură, industria alimentară, de producere a mobilei și altele.  Cu ajutorul acestor resurse financiare, contribuim la impulsionarea economiei naționale prin optimizarea, eficientizarea și modernizare proceselor tehnologice ale IMM din Moldova astfel ca acestea să acceadă  pe noi piețe de desfacere.”

Până în prezent,  prin programul EU4business, Mobiasbanca - OTP Group a finanțat cu succes mai mult de 270 proiecte investiționale din agricultură și  alte domenii ale economiei naționale, facilitând accesul la resurse financiare cu scop de construcție/reparație a imobilelor de producere/prestare servici, achiziții de echipamente frigorifice, echipamente agricole și industriale de ultimă generație, în valoare totală de peste 33 Mil. EUR.

În cadrul Liniei de Creditare sunt eligibile spre finanțare proiectele investiționale pentru construirea de clădiri industriale sau oficii energo-eficiente, achiziția echipamentelor de producere, proiecte ce implică energia regenerabila, perfecționarea  sistemelor de management ale întreprinderii, cu scopul  de a moderniza procesul de producere/prestare servici și care vor respecta una sau mai multe Directive UE din domeniul ocrotirii mediului și securității în muncă.


Mobiasbanca – OTP Group este o bancă sistemică cu peste 30 de ani de experiență pe piața din Moldova, care oferă o gamă completă de servicii pentru 8.000 de companii și 165.000 de persoane fizice prin 52 de sucursale în toată țara. Din anul 2019 face parte din grupul financiar OTP Group.

_______

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.