logo

Inundații în sudul țării. Mai mult familii au fost evacuate


https://www.ipn.md/ro/inundatii-in-sudul-tarii-mai-mult-familii-au-fost-7967_1076494.html

Zeci de gospodării au fost inundate după ploile torențiale de astăzi, 29 septembrie. Cea mai afectată este zona de sud. În unele localități, nivelul apei a depășit doi metri, ajungând la geamurile locuințelor. Mai multe familii au fost evacuate, transmite IPN.

Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a convocat o ședință în legătură cu situația excepțională. Potrivit informațiilor prezentate, s-a ridicat nivelul apei în râul Ialpug, iar mai multe porțiuni de drum și stadionul au fost acoperite de apă. Nu sunt excluse că mai multe animale au pierit înecate. În orașul Comrat, în jur de 35 de case au fost inundate. Din două gospodării au fost evacuați doi copii, precum și o persoană imobilizată. Pe lângă locuințe, au fost inundate sediile mai multor agenți economici, inclusiv care depozitau cereale. Cel puțin cinci persoane au avut nevoie de ajutor medical, printre care și doi copii.

Primarul satului Dezghingea, Vasili Capsamun, a declarat că nivelul apei a ajuns la un metru jumătate, iar în anumite zone a depășit și doi metri. Sunt și drumuri inundate, iar dacă ar mai cădea ploi abundente, există riscul ca digul din localitate să cedeze. Șuvoaiele au pătruns în cel puțin 15 case, iar oamenii au rămas pe drumuri și au nevoie de cazare.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență menționează că pompierii au fost mobilizați pentru pomparea apei din mai multe gospodării din localitățile Tomai, Covurlui, Tochile-Răducani și Cuporani din raionul Leova.În orașul Cimișlia, salvatorii au intervenit pentru pomparea apei din Liceul Teoretic „Ion Creangă”, iar în localitatea Fetița a aceluiași raion, au fost efectuate lucrări de pompare din șapte gospodării particulare.

Potrivit informațiilor operative, precipitațiile puternice au deteriorat două poduri din localitatea Tochile-Răducani, iar mai multe grădini au fost înnămolite în satul Colibabovca, raionul Leova.

În caz de situații de risc, oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.