Întrevederea lui Mihai Ghimpu cu deputaţii comunişti a eşuat
https://www.ipn.md/ro/intrevederea-lui-mihai-ghimpu-cu-deputatii-comunisti-a-esuat-7965_981565.html
Spicherul Mihai Ghimpu şi deputaţii fracţiunii Partidului Comuniştilor (PCRM) nu au ajuns la un consens la întrevederea pe care au avut-o în după-amiaza zilei de marţi, 30 martie. Comuniştii i-au spus lui Ghimpu că vor reveni în sala de şedinţe a parlamentului doar după ce va fi anunţată data dizolvării actualului legislativ şi ziua în care va avea loc scrutinul parlamentar anticipat. Mihai Ghimpu spune că nu poate vorbi despre dizolvarea parlamentului şi anticipate până pe 16 iunie, dată la care se împlineşte un an de la dizolvarea legislativului precedent, transmite Info-Prim Neo.
Deputaţii PCRM l-au invitat pe Mihai Ghimpu să discute condiţiile revenirii fracţiunii în şedinţele legislativului şi în cele ale comisiilor parlamentare. Despre iniţiativa discuţiei cu Ghimpu a anunţat chiar liderul PCRM, Vladimir Voronin, care însă nu a participat la această întrevedere.
Parlamentarii comunişti au insistat ca spicherul să le comunice când va fi dizolvat parlamentul şi când vor fi desfăşurate alegerile anticipate. „Alternative legale dizolvării parlamentului nu există în natură. Orice variantă ar propune vreun savant sau super savant pentru a evita această realitate, nu este posibil acest lucru. Noi vă rugăm să declaraţi public data dizolvării parlamentului şi desfăşurării alegerilor anticipate. Doar după aceea fracţiunea va veni la şedinţă”, a declarat deputatul Vadim Mişin.
„Nu va fi corect, din punct de vedere juridic, să vorbesc despre dizolvare până pe 16 iunie. Aşa spune Constituţia, nu Ghimpu”, a declarat spicherul.
Deputaţii comunişti s-au interesat când le vor fi puse la dispoziţie maşinile de serviciu. „Când veţi reveni în sala de şedinţe, atunci veţi avea şi maşini”, le-a răspuns preşedintele parlamentului.
Mihai Ghimpu a fost întrebat şi despre când vor fi reparate clădirile parlamentului şi preşedinţiei pentru că, potrivit comunistului Iurie Stoicov, deputaţii se simt rău unde îşi au acum birourile. „Dumneavoastră aţi distrus clădirile, aţi fost responsabili să le păstraţi. Acum, în plină criză economică şi cu moştenirea pe care aţi lăsat-o, despre ce termeni de finalizare a reparaţiei putem vorbi”, a spus Ghimpu. La aceasta, Stoicov i-a răspuns că, dacă la guvernare se afla PCRM, cele două clădiri erau să fie date deja în exploatare.
La finele întrevederii, preşedintele fracţiunii PCRM, Maria Postoico, a declarat că Mihai Ghimpu a oferit răspunsuri evazive la toate întrebările deputaţilor fracţiunii. „Nu am aflat care vor fi următorii paşi, ce ne aşteaptă”, a menţionat Postoico. Deputatul comunist Vadim Mişin a menţionat că fracţiunea va decide în scurt timp dacă revine sau nu în sala de şedinţe a parlamentului.
„Eu am acceptat invitaţia lui Vladimir Voronin şi am venit, dar ce vreţi să mai spun când liderul partidului nu a venit. Eu am răspuns clar la toate întrebările, le-am spus că nu îmi doresc să mă menţin la putere mai mult decât prevede Constituţia”, a spus Mihai Ghimpu.