Începând cu noul an, întreprinderile municipale și subdiviziunile Consiliului municipal Chișinău vor efectua achiziții publice prin intermediul sistemului electronic Mtender. Oportunitatea este prevăzută doar pentru achizițiile mici, în sumă de până la 80 de mii de lei. Inițiativa le aparține consilierilor socialiști, transmite IPN.
„Cea mai mare problemă în domeniul achizițiilor publice la nivel municipal, din câte se cunoaște, este netransparența. Achizițiile publice sunt o problemă acută pentru Primăria municipiului Chișinău, pentru că în urma unor scheme obscure banii publici sunt delapidați în proporții deosebit de mari”, a spus consilierul PSRM Petru Burduja, argumentând necesitatea votării proiectului de decizie.
Proiectul a fost aprobat cu 28 de voturi pro și 18 voturi contra.
Întreprinderile municipale și subdiviziunile CMC vor efectua achiziții prin Mtender începând cu 15 februarie. În proiect a figurat data de 1 ianuarie, dar s-a solicitat amânarea termenului pentru a pregăti procedura.