logo

Între 3 şi 5 noiembrie Chişinăul va fi gazda Adunării Generale a unei organizaţii economice regionale


https://www.ipn.md/ro/intre-3-si-5-noiembrie-chisinaul-va-fi-gazda-adunarii-generale-a-unei-organizati-7965_972373.html

În perioada 3-5 noiembrie 2008 Chişinăul va găzdui cea de-a 32-a Adunare Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN). Actualmente Republica Moldova deţine preşedinţia în Adunarea Parlamentară a acestei organizaţii economice regionale, transmite Info-Prim Neo. Programul reuniunii include convocarea la 3 noiembrie în şedinţe a Biroului şi Comitetului Permanent al Adunării Generale, iar la 4 şi 5 noiembrie se va desfăşura sesiunea plenară a Adunării Generale APCEMN. Potrivit serviciului de presă al Parlamentului RM, subiectul major al reuniunii se referă la procesul de globalizare şi problema păstrării identităţii naţionale în statele-membre ale Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (CEMN). De asemenea, vor fi dezbătute şi probleme ce ţin de activitatea economică, comercială, tehnologică şi ecologică a CEMN, aspectele politice ale aprofundării cooperării economice, influenţa proceselor de globalizare asupra politicii sociale în statele-membre CEMN. Totodată, va fi aprobat bugetul organizaţiei pentru anul 2009, Adunarea Generală urmează să aleagă vicepreşedintele APCEMN şi vicepreşedinţii Secretarului General APCEMN, iar preşedinţia în cadrul organizaţiei va fi preluată de România, conform prevederilor statutului APCEMN. La reuniune vor participa reprezentanţii organelor legislative supreme din cele 11 state-membre ale APCEMN. APCEMN înclude în componenţa sa parlamentele Albaniei, Armeniei, Azerbaidjanului, Bulgariei, Georgie, Greciei, Moldovei, României, Federaţiei Ruse, Turciei şi Ucrainei şi există în formula actuală din 1997. Adunarea Generală se întruneşte de două ori pe an în sesiune plenară ordinară.