Serviciul de urgență 112 și Serviciul Hidrometeorologic de Stat au semnat un acord de cooperare pentru a răspunde mai rapid și eficient la situațiile de urgență cauzate de fenomene meteorologice și hidrologice extreme, transmite IPN.
Cooperarea celor două structuri va permite reducerea timpului de procesare a apelurilor. „Scurtăm timpul de răspuns la 100 de secunde, față de 3-4 minute cât durează uneori acum”, a declarat Anatolie Viniciuc, directorul interimar al Serviciului 112.
Mihai Grigoraș, director adjunct interimar al Serviciului Hidrometeorologic de Stat, a explicat că instituția monitorizează fenomenele extreme printr-o celulă de criză și transmite actualizări la fiecare 2-4 ore.
„De acum înainte, datele urgente vor ajunge direct la Serviciul 112, pe lângă Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Această schimbare va îmbunătăți coordonarea și reacția în caz de pericol”, a explicat responsabilul de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat.
Acordul reprezintă un pas important pentru consolidarea siguranței publice și gestionarea eficientă a riscurilor climatice.