logo

Intervenţii de înaltă performanţă în sala de operaţii hibrid a Spitalului Clinic Republican


https://www.ipn.md/ro/interventii-de-inalta-performanta-in-sala-de-operatii-hibrid-a-spitalului-clinic-7967_1012894.html

A fost realizată prima intervenţie neurochirurgicală în sala de operaţii „Hybrid”, care face parte din noul bloc chirurgical al Spitalului Clinic Republican. Pacienta operată, o tânără de 19 ani, suferea de un proces expansiv al creierului, care îi provoca convulsii de 2-3 ori pe zi, şi dureri de cap care nu cedau tratamentului medicamentos, slăbiciuni în mână şi piciorul drept, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, întrucât a fost afectată partea stângă a creierului, parte care este responsabilă de vorbire, gândire şi mişcări cu mâna şi piciorul drept, a fost extrem de complicat de a înlătura procesul fără a atinge funcţia creierului sănătos. Pentru a asigura un rezultat post-operator excelent, s-au întreprins un şir de măsuri, care pentru Republica Moldova reprezintă o premieră medicală absolută.

Deşi a fost o intervenţie chirurgicală foarte dificilă, care a durat 7 ore, pacienta şi-a revenit peste 15 minute după finalizarea acesteia, fără sechele neurologice şi a fost aptă să răspundă la întrebări. Starea tinerei este stabilă, ea poate fi externată în câteva zile.

În comunicatul de presă se mai spune că asemenea intervenţii cu rezultate chirurgicale excelente, care sunt la nivelul celor mai performante clinici din Europa şi SUA, au devenit posibile numai după lansarea noului bloc chirurgical. În prezent, blocul de operaţii este cel mai performant sistem medico-chirurgical din Republica Moldova, în care pot fi realizate la standarde internaţionale cele mai complicate intervenţii chirurgicale asupra creierului şi ale coloanei vertebrale.