„Respectăm neutralitatea Republicii Moldova. Această decizie aparține în exclusivitate poporului”. Este declarația președintelui Adunării Parlamentare NATO, Rasa Jukneviciene. Oficiala, care a efectuat o vizită la Chişinău, a spus că Republica Moldova este un partener care participă la Parteneriatul pentru Pace, participă la misiunea NATO din Kosovo și care este ajutată de NATO să realizeze reforme.
„Interesul nostru este ca Republica Moldova să fie un stat democratic. Ce cale va alege, neutralitatea sau alta, aceasta e treaba ei. Pentru noi cel mai important este pacea”, a declarat Rasa Jukneviciene într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN. „Reformele nu sunt necesare pentru NATO sau UE, reformele sunt necesare populației. Am să dau exemplul statului meu. Când aderam la UE, noi aveam mai multe așa-numite „cărți albe”, în care fiecare minister își trecea reformele pe care trebuie să le facă. Ulterior a venit răsplata. Astăzi, Lituania este în UE, este în NATO”, a subliniat președintele Adunării Parlamentare NATO. Potrivit ei, nimeni în Lituania, cu excepția poate a unor marginali, nu contestă beneficiile acestei situații. Dimpotrivă, după agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, toată lumea a înțeles că această apartenență este salvatoare.
Președinta Adunării Parlamentare NATO a reiterat vizita sa nu e legată de opțiunea Republicii Moldova pentru neutralitate. „Aceasta este alegerea Republicii Moldova. Eu doar pot să spun că Lituania a ales o altă cale. În anul 1993, toate partidele politice s-au așezat la o masă rotundă, după care au făcut declarația că noi vom merge pe această cale. Apoi Parlamentul a adoptat strategia în care se scrie clar în ce direcție mergem și care sunt prioritățile noastre. Dar aceasta e alegerea fiecărui popor”, a mai spus Rasa Jukneviciene.