Intenţia Guvernului este de a implementa standardele armatelor moderne în Armata Naţională
https://www.ipn.md/ro/intentia-guvernului-este-de-a-implementa-standardele-armatelor-moderne-in-armata-7967_961064.html
Intenţia Guvernului este de a implementa standardele armatelor moderne în Armata Naţională. Despre acesta a declarat premierul Vasile Tarlev în cadrul unui discurs, rostit la concertul festiv prilejuit de aniversarea a XV-a de la crearea Armatei Naţionale a Moldovei.
Potrivit premierului, scopul principal al reformei militare este instituirea unui sistem eficient şi contemporan de securitate militară, compatibil cu noile condiţii geopolitice. Pentru a obţine rezultatele scontate este necesară reorganizarea cardinală a întregului sistem de planificare, finanţare, conducere şi restructurare a apărării, iar reforma militară trebuie să fie ridicată la rangul celor mai importante reforme politice şi economice, a mai spus Tarlev, menţionând că printre obiectivele prioritare sunt perfecţionarea învăţământului şi a ştiinţei militare, sistemelor de asigurare socială a militarilor şi membrilor familiilor lor, instruirea şi pregătirea moral psihologică a efectivului.
În acest sens, a spus şeful executivului, Guvernul a întreprins un şir de măsuri cum ar fi perfecţionarea legislaţiei în domeniul militar şi implementează un Plan de acţiuni privind protecţia socială a militarilor etc.
În discursul său, premierul a mai menţionat că participarea la activităţile din cadrul Programului „Parteneriat pentru pace” precum şi la cele din planurile bilaterale, la operaţiunile concrete de menţinere a păcii departe de hotarele ţării, confirmă profesionalismul înalt al militarilor noştri, drept dovadă servind înaltele aprecieri din partea numeroşilor oficiali şi experţi străini.
Armata Naţională a R. Moldova a fost creată la 3 septembrie 1991.