Prin Înțelegerea politică temporară „în vederea dezoligarhizării și readucerii statului Republica Moldova în albia constituționalității”, Partidul Socialiștilor și Blocul ACUM se angajează ca în prima ședință a Parlamentului de astăzi, 8 iunie, să fie votată în calitate de președinte a Parlamentului Zinaida Greceanîi, iar în funcția de premier – Maia Sandu. Totodată, potrivit documentului, deputații din cele două formațiuni urmează să voteze Declarația privind caracterul capturat al instituțiilor statului, transmite IPN.
Documentul semnat de PSRM și ACUM prevede și angajamentul pentru revenirea la sistemul electoral proporțional, precum și instituirea mai multor comisii de anchetă, inclusiv pentru investigarea fraudei bancare. Formațiunile își mai asumă să demită conducerea Serviciului de Informații și Securitate, a Centrului Național Anticorupție, precum și să desemneze un nou procuror general.
Potrivit înțelegerii temporare, președintele Republicii Moldova se angajează ca, imediat după alegerea președintelui Parlamentului, va semna decretul de desemnare a Maiei Sandu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al Guvernului. Pe baza votului de încredere oferit de Parlament pentru Programul și lista Guvernului, va emite decretul de numire a executivului. Imediat după emiterea decretului de numire a Guvernului, va primi jurământul membrilor Guvernului. După votarea legilor în lectură finală, președintele va emite imediat decretele de promulgare a acestora.
În document se mai menționează că Guvernul condus de Maia Sandu se angajează să identifice soluțiile necesare pentru a susține inițiativele sociale vizând modificarea articolului 13 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat în vederea indexării pensiilor de două ori pe an și instituirea capitalului matern ca suport esențial pentru familiile din Republica Moldova.
„Alte măsuri neprevăzute în prezentul Protocol de colaborare vor fi stabilite prin decizii protocolare și/sau prin înțelegeri verbale aprobate la nivelul conducerii fracțiunilor sau a partidelor care au semnat prezentul Protocol, inclusiv cu privire la adoptarea proiectelor de legi sau hotărâri care țin de dezoligarhizarea altor instituții capturate în conformitate cu Declarația privind caracterul capturat al instituțiilor statului”, se mai spune în înțelegerea dintre cele două formațiuni.