Autoritățile din Republica Moldova percep procesul de integrare europeană drept unul mai curând geopolitic și de conjunctură, decât unul de modernizare a țării pe intern. Caracterul formal al multor măsuri care se întreprind, lipsa de specialiști și salarii competitive în instituții importante de stat sunt problemele pe care le-a evidențiat directorul executiv al Centrului Analitic Independent Expert-Grup, Adrian Lupușor, la un eveniment dedicat evaluării progresului Republicii Moldova în implementarea recomandărilor Comisiei Europene din domeniul economic în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană, transmite IPN.
Adrian Lupușor precizează că, în mare parte, implementarea recomandărilor a fost inițiată și un progres sesizabil a fost atins deja, dar încă urmează să fie finalizate reformele pornite. Unele măsuri au avut un caracter mai curând formal, pe alocuri s-a văzut o urgentare a măsurilor de implementare a recomandărilor Comisiei Europene doar pentru bifă. Acest lucru a fost vizibil în special odată cu adoptarea unor documente de planificarea strategică, a unor strategii pe ultima sută de metri. Pe lângă caracterul formal al măsurilor întreprinse, la Curtea de Conturi, la Guvern, la ministere, la Biroul Naţional de Statistică este o criză de capacități, care trebuie să fie soluționată, menționează directorul Expert-Grup.
„E clar pentru toți că ne-am angajat în acest proces urmând constrângerile, dar și oportunitățile geopolitice pe plan extern, nefiind pregătiți pentru acest proces complex de integrare europeană și învățăm din mers. Acest lucru este absolut normal, dar, în același timp, trebuie să spunem clar și autorităților că integrarea europeană, de acum încolo, ține nu doar de geopolitică, ține de reforma internăˮ, a subliniat Adrian Lupușor.
Analiștii spun că adoptarea documentelor de planificare strategică, a legilor este importantă, dar și mai importantă este implementarea lor. „Avem nevoie ca Parlamentul să joace un rol mai activ în exercitarea controlului parlamentar și să rezolvăm această problemă, sau chiar criză aș spune eu, de responsabilizare a decidenților, să fie implicată mai activ și societatea civilă în monitorizarea riguroasă a reformelor și proceselor proeuropene, să capacităm instituțiile publice. Fără de această, noi nu vom realiza acel deziderat de integrarea europeană până în anul 2030 ˮ, a declarat directorul Expert-Grup.
Stas Madan, director de program la Expert-Grup, a menționat că din toate documentele pe care s-a angajat Republica Moldova să le respecte, cel mai înalt grad de realizare a fost acolo unde a fost presiune externă. De acum înainte, procesul de integrare europeană va supune statul Republica Moldova la o presiune externă și mai crescută. „Cu alte cuvinte, dacă până acum anumite carențe sau deficiențe pe care le vedea societatea civilă sau opoziția, sau altcineva, puteau fi ignorate, aceste goluri care vor fi arătate de la Bruxelles vor avea costuri mult mai înalte pentru decidenți, inclusiv costuri politice. Din această perspectivă, există și un soi de optimism că această presiune externă care va veni din partea Uniunii Europene, odată cu aprofundarea în capitolele de negociere, va pune o presiune pozitivă mult mai însemnată pe tot actul de guvernare ca să se livreze mai mult conținut și mai puțin formalismˮ, a mai spus analistul.