Integrarea europeană a moldovenilor văzută din ...China

{Analiză Info-Prim Neo} Moldoveanul Sergiu Motreniuc are 32 de ani şi trăieşte cu familia în China, la Beijing, de circa 7 ani. Cu cele două facultăţi ale sale şi una a soţiei nu şi-a găsit un loc de lucru şi de viaţă printre cei circa 3,5 milioane de concetăţeni în Republica Moldova, în schimb şi l-a găsit printre cei aproape 1,4 miliarde de chinezi, toţi dornici de lucru şi de viaţă. La Beijing, Sergiu Motreniuc are un business propriu, nu prea mare, este angajatul unei companii locale, dar oferă şi servicii de asistenţă şi consultanţă unor companii moldoveneşti, destul de mari, cu afaceri în China, precum şi unor companii chineze, interesate de afaceri cu Republica Moldova. De exemplu, ultima delegaţie chineză pe care a însoţit-o la Chişinău a avut întrevederi la cel mai înalt nivel al autorităţilor moldoveneşti şi acesta este un semn clar despre ponderea companiilor respective în China. Deocamdată, nu are o casă proprie, dar din ceea câştigă el de unul singur, familia îşi permite să plătească chiria apartamentului, destul de mare, soţia să stea acasă pentru îngrijirea fiicei de 3,5 ani care are anumite probleme de sănătate, precum şi să dea fiica la o grădiniţă de elită, 1-2 zile pe săptămână, unde merg mai mult copiii americanilor stabiliţi la Beijing. [Digresiune lirică şi statistică despre China, cu gândul la Moldova] În China de astăzi şi-au găsit un rost, acasă, mulţi dintre foarte mulţii chinezi. Au construit împreună drumuri moderne, de care încă Moldova nu a visat măcar. Pe aceste drumuri noi circulă transport nou şi oameni noi spre şi de la case, oficii şi întreprinderi noi şi moderne. Oamenii se întâmplă să facă popas la magazine, cafenele, restaurante aglomerate, noi şi moderne. Nevoile îi aduc uneori pe la WC-uri publice moderne, fără plată, despre care regulamentele interne de întreţinere spun la modul serios că nu au voie să zboare două muşte în acelaşi spaţiu şi aceeaşi perioadă de timp... Noile şi vechile străzi ale marilor oraşe sunt largi şi pline de maşini de toate mărcile cunoscute în lume care, mai toate, se şi produc în China. Străzile sunt curate şi pentru că face curat statul, dar şi pentru că până şi boschetarii, pe care îi are inevitabil, sunt stimulaţi să predea contra plată gunoiul colectat la stat. În general, chinezii moderni sunt ageri la minte, la vorbă, la muncă, la acţiuni, într-un cuvânt sunt moderni sau tind să fie aşa. Există, desigur, şi excepţii, dar excepţiile, se ştie, confirmă regula, chiar dacă ele, excepţiile, au proporţii foarte mari pentru imaginaţii deprinse cu proporţii moldoveneşti... Mesajul din digresiunea lirică de mai sus poate fi redat mai simplu, în limbajul cifrelor şi datelor, spicuite din surse chineze şi internaţionale. De exemplu: [ - În anul 2011, China a construit 40 mii km de autostrăzi.] În anul 2003, când deja avea un ritm impunător de creştere în construcţia drumurilor, China avea de tot 40 de mii de km de autostrăzi. La sfârşitul anului 2009, lungimea totală a drumurilor rurale a ajuns la 3,369 milioane km. Aceasta a făcut ca 99,6% din satele Chinei să fie acoperite de reţeaua de şosele. [ - De doi ani economia Chinei deţine locul 2 în lume.] Între 2003 şi 2011 economia Chinei s-a dezvoltat într-un ritm mediu anual de 10,7%, faţă de 3,9% înregistrat în aceeaşi perioadă de economia mondială. Ponderea economiei chineze în economia mondială a crescut de la 4,4% în anul 2002 la 10% în anul 2011.În clasamentul mondial, economia Chinei a trecut de la locul 6 în anul 2002 la locul 2 în anul 2010, care s-a menţinut şi în 2011. [ - Locul întâi în lume după afacerile din construcţii.] Valoarea afacerilor realizate de către investitorii chinezi prin proiectele contractate în străinătate a depăşit, la sfârşitul anul 2011, o sută de miliarde de dolari. Din 225 de afaceri mari din lume în domeniul construcţiilor, 54 sunt contractate de China, fapt ce o poziţionează pe locul 1 în lume în acest domeniu. Volumul investiţiilor chineze în străinătate a crescut de la 2,7 miliarde de dolari în 2002, la peste 60 miliarde de dolari în 2011. [ - Cea mai atractivă zonă de investiţii din lume.] Partea continentală a Chinei rămâne cea mai atractivă zonă de investiţii din lume, urmată de India, Statele Unite ale Americii, Brazilia şi Indonezia. [ - China deţine cele mai mari rezerve valutare din lume] care în 2011 a constituit 3,20 triliarde de dolari americani. Capitalul total al Băncii Poporului din China ocupă locul întâi în lume, depăşind Rezerva Federală a Statelor Unite şi Banca Centrală Europeană. [ - Locul trei în lume după investiţiile în cercetare.] Investiţiile plasate în activităţile de cercetare din China, în 2011, s-au ridicat la 861 miliarde yuani, plasând ţara pe locul trei la nivel mondial. În ultimii cinci ani, cheltuielile pentru cercetarea ştiinţifică au crescut cu peste 20% pe an. În 2000, China a pregătit 1000 de doctori în ştiinţe tehnice, în prezent pregăteşte 20 mii anual. După numărul de patente, China se clasează, de asemenea, pe locul trei în lume. [ - Cea mai mare piaţă a aurului din lume.] Cererea chinezilor pentru bijuterii din aur ocupă 30% din cererea mondială. Acest fapt face din China cea mai mare piaţă a bijuteriilor din aur pentru al treilea trimestru consecutiv. China ar putea deveni anul acesta cea mai mare piaţă a aurului din lume. [ - Salariul mediu anual al angajaţilor] de la oraş care nu lucrează în companii private a fost, în 2011, de 42 de mii de yuani (6,5 mii dolari SUA, conform cursului $1/6,4 yuani), în creştere cu 14,3% faţă de anul precedent. Salariul mediu al angajaţilor din întreprinderile private a fost de 24 de mii de yuani (3,8 mii dolari SUA), o creştere de 18,3% faţă de 2010. [ - În 2010, în China, la fiecare 2 minute a apărut câte 1 milionar în dolari.] În 2011, în China erau 648 de familii super-bogate, fiecare având o avere estimată la peste o sută de milioane de dolari americani. Astfel, ţara ocupă locul cinci în lume în ce priveşte numărul familiilor super-bogate. Numărul familiilor super-bogate din China a crescut cu 20%, comparativ cu anul 2010. [ - În 2011, chinezii au fost cei mai cheltuitori turişti din lume.] Suma medie cheltuită de un turist chinez o dată la cumpărături a fost de 813 euro, o creştere de 11% faţă de anul precedent. Ceasurile şi bijuteriile sunt cele mai cumpărate obiecte de turiştii chinezi. Primele trei destinaţii turistice preferate ale chinezilor au fost Franţa, SUA şi Australia. Se aşteaptă ca numărul turiştilor chinezi care vor face călătorii în străinătate, anul acesta, va ajunge la 77 de milioane, o creştere de 12% faţă de anul trecut. [ - Cea mai mare piaţă de artă din lume.] În ultimii doi ani, China a fost cea mai mare piaţă de artă din lume. Volumul total al tranzacţiilor lucrărilor de artă chinezească în 2011 a reprezentat 40% din totalul tranzacţiilor realizate pe piaţa mondială de artă, echivalând cu valoarea realizată de Statele Unite şi Marea Britanie, care s-au situat pe locurile doi şi trei în acest domeniu... [Fără iluzii, dar cu speranţă] Da, ritmul de creştere a Chinei a încetinit în perioada de la urmă, dar a durat 30 de ani. Da, ritmul a încetinit, dar, în aceeaşi perioadă, alte părţi ale lumii au fost cuprinse de criză profundă. Da, de la un nivel mic, ai unde creşte mai uşor decât de la un nivel înalt, dar creşterea este mare şi este permanentă, de lungă durată, deci, neîntâmplătoare, deci, repetabilă şi de alte entităţi statale, respectiv, dătătoare de speranţe. Potrivit aprecierilor oficialilor chinezi, astăzi China este „cea mai mare ţară în curs de dezvoltare”: „După reforma şi deschiderea către exterior din 1978, PIB-ul Chinei a crescut cu un ritm de peste 9% timp de 33 ani consecutiv. În 2010, China a devenit cea de-a doua comunitate economică mare din lume, puterea comprehensivă naţională şi nivelul de trai al populaţiei a crescut în mare măsură, dar, totuşi, China rămâne în prezent o ţară în curs de dezvoltare. În comparaţie cu ţările dezvoltate, mai există un decalaj mare. În 2010, PIB-ul pe cap de locuitor al Chinei era mai puţin de 4000$, aflându-se pe locul al 94-lea din lume, mult mai scăzut decât nivelul PIB-ului pe cap de locuitor din ţările europene, fiind cam o zecime din cel al SUA sau al Marii Britanii. Populaţia Chinei este de 1,3 miliarde, dintre care 120 milioane de chinezi care locuiesc sub linia de sărăcie, stabilită de ONU. În faţa Chinei mai sunt încă multe probleme şi provocări”, a declarat pentru Info-Priim Neo Zhen Shuqin, însărcinat cu afaceri al Chinei în Republica Moldova într-un interviu publicat la 16 ianuarie 2012. Am putea spune că China este, practic, una din foarte puţinele, dacă nu chiar unica ţară în curs de dezvoltare, care se dezvoltă cu adevărat, ţară al cărui statut nu presupune doar proces de dezvoltare, ci şi rezultate: reale, adevărate, simţite de populaţie şi lumea din afară. Este un model care merită a fi studiat, dacă nu pentru preluare directă, ceea ce ar fi foarte greu, dacă nu imposibil în Republica Moldova de astăzi, atunci pentru identificare de legităţi, valabile pentru preluare. În acest proces uimeşte nu atât creşterea economică a statului chinez, pentru că în lume ar putea să existe exemple şi mai pronunţate, ci însăşi posibilitatea de reorientare a celui mai mare organism socio-statal din lume de la o anumită stare, mai degrabă semi-feodală, la una de modernizare reală. Logica elementară spune că dacă s-a putut face o astfel de reorientare în cazul unui mecanism atât de mare, greu, inert la modul obiectiv, alcătuit din peste 1 miliard de oameni, dintr-o Moldovă, de nici 4 milioane, cu sau fără regiunea transnistreană, se poate face „o bomboană”, „o jucărie”, sau o „a doua Elveţie” în câţiva ani, dacă nu în câteva luni sau zile. Să ne amintim că până la 1978 China a trebuit să treacă prin mai multe calvaruri, inclusiv cel al „revoluţiei culturale”. Că, pentru a avea „orezul cel de toate zilele” pe masă, populaţia semi-flămândă era obligată să lupte cu... vrăbiile. Pentru că nu erau îndeajuns arme de vânătoare, praf de puşcă şi alice, pe câmpuri se bătea toaca toată ziua, astfel că păsările nu se puteau aşeza pentru odihnă, oboseau şi cădeau la pământ, erau colectate şi predate statului împreună cu rapoartele privind „îndeplinirea hotărârilor partidului”. În acest sens se pare că în procesul de modernizare a Chinei moderne pot fi identificate două elemente esenţiale: 1. ) apariţia unei idei generale acceptate de societate şi 2.) voinţa politică ce asigură condiţiile pentru realizarea acesteia. S-ar putea ca ordinea apariţiei acestor două elemente să fie aceasta, s-ar putea să fie inversă, contează unitatea lor. Ca şi în Sfânta Scriptură: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”. La modul oficial, normal că se spune despre reformele operate de autorităţile chineze din acea perioadă. La modul neoficial, se zice că toate pornesc de la lozinca „Chinezi, îmbogăţiţi-vă!”, care ar fi fost formulată de Deng Xiaoping, liderul de facto al Chinei de la sfârşitul anilor 70 – începutul anilor 80 ai secolului trecut. Este greu de închipuit o lozincă mai atractivă pentru o populaţie enormă semi-flămândă şi super-periculoasă, din această cauză, atât pe plan intern, cât şi extern. Important este că lozinca a fost acceptată şi promovată sincer şi de către autorităţile statale care au elaborat şi continuă să elaboreze reguli de joc adecvate scopului declarat, au scos şi continuă să scoată barierele din calea iniţiativei libere în afaceri. Suprapusă peste realităţile Republicii Moldova de astăzi, această schemă „idee generală – mecanism de realizare” pare să aibă analogii în formula „Integrarea europeană ca idee naţională – Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) ca mecanism de promovare a acesteia”. Atâta doar că similitudinile formale se cam încheie aici, pentru că nici Ideea declarată în calitate de naţională nu are sprijin naţional, ba chiar din contra, şi nici Alianţa nu poate fi suspectată de înţelegerea rolului pe care i l-a oferit istoria pentru realizarea ei. [AIE, în sertarul istoriei, împreună cu Republica Moldova?] Limitate, în mare parte, din proprie in iţiativă, la disensiunile interne, componentele AIE au ratat timp de câţiva ani şansa, dar şi obligaţia mare care le revine, de promovare reală a ideii de integrare europeană în calitate de idee naţională. Faptul că populaţia Republicii Moldova denotă acum cea mai mare doză de euroscepticism se datorează aproape în exclusivitate deficienţelor de guvernare ale AIE. Aceasta pentru că societatea asociază eurointegrarea mai mult cu haosul, incertitudinea, reglările de conturi, decât cu voinţa politică clară de e a aduce ţara în Europa. Este adevărat că euroscpticismul a apărut şi pe fonul aşteptărilor extrem de mari pe care le-a avut societatea după plecarea Partidului Comuniştilor de la guvernare, dar, iarăşi, AIE este cea care a provocat aşteptările şi nu a făcut faţă acestora. Şi pentru că locul „sfânt” nu rămâne niciodată pustiu, nu este întâmplătoare mişcarea politică masivă pornită de oponenţii orientării europene a Republicii Moldova din interiorul şi din afara ţării. Această mişcare, manifestată pe diferite planuri, inclusiv prin organizare de referendumuri legislative privind aderarea la alte uniuni decât Uniunea Europeană, prezintă pericole mult mai mari decât pare să înţeleagă actuala guvernare. Odată desfăşurat, eventual cu rezultatul dorit de organizatori, referendumul poate servi drept pretext pentru reorientarea prin lege şi de-facto, a vectorului geopolitic al ţării. Aceasta s-ar putea întâmpla, de exemplu, dacă următoarele alegeri parlamentare le câştigă altcineva decât forţele politice autodeclarate pro-occidentale. Credeţi cu nu este posibil? În aceste condiţii, poate că ar avea rost să se revină la ideea lăsată fără atenţie de mai toată clasa politică moldovenească, lansată în analiza Info-Prim Neo „Moldova, fără duşmani interni”, potrivit căreia Parlamentul actual al Republicii Moldova trebuie să consfinţească prin Constituţie integrarea europeană în calitate de vector de dezvoltare a ţării. Episodul 1 a fost publicat la 1 august 2011 şi episodul 2 - publicat la 9 august 2011. Dar nici aceasta nu are forţă de panacee generală. Pericolul cel mai mare constă în faptul că ideea integrării europene în Moldiva nu are, după cum vădesc sondajele, suficientă bază socială care să-i asigure ireversibilitatea. Spre deosebire de procesul de modernizare a Chinei care, timp de 30 de ani, perioadă comparabilă, din punct de vedere istoric, cu perioada de independenţă a Moldovei, şi-a asigurat o bază socială. Această bază, în persoana clasei de mijloc formată sau în formare, a funcţionarilor şi angajaţilor mult mai bine plătiţi ca înainte, a proprietarilor de companii cu potenţial financiar şi economic enorm, care, toţi, au ce pierde, s-ar putea să nu admită stoparea sau devierea procesului de modernizare, sau revenirea la tot felul de „revoluţii culturale” şi „războaie a vrăbiilor”, chiar dacă la vârful elitei politice chineze s-ar produce schimbări nedorite. De altfel, despre viitorul congres ordinar al Partidului Comunist Chinez, care va avea loc în luna octombrie a acestui an, se aşteaptă multe şi în contextul rivalităţii grupărilor foarte influente din interiorul partidului. Este adevărat, că despre aceste rivalităţi nu se cunoaşte aproape nimic în ţară şi foarte puţin peste hotare. Spre deosebire de micile şicane pe care şi le face mai tot timpul în public clasa politică moldovenească. De aceea, pericolul mare vine de la faptul că veşnicul pendul politic al actualei Republici Moldova ar putea să nu mai revină degrabă, sau niciodată, la opţiunea „integrare europeană”. Trebuie să constatăm încă o dată că lipsa acestei baze sociale ţine de lipsa de rezultate reale, sesizabile pentru omul simplu, ale AIE pe calea integrării europene şi atingerii unui nivel comparabil cu cel european de viaţă. Din contra, aceleaşi sondaje recente arată că 3 din 4 moldoveni o duc greu cu traiul. E puţin probabil că în cei 2 ani şi ceva de guvernare a AIE, în realitate şi mai puţin, ar putea schimba radical percepţia moldovenilor în raport cu integrare europeană. Există, totuşi un lucru pe care AIE îl poate obţine pentru moldoveni, ca aceaştia să aibă ce pierde odată cu pierderea opţiunii europene – regimul liberalizat de vize. Acest regim ar asigura în mare parte baza socială a vectorului european al Republicii Moldova. Guvernarea actuală are suficiente posibilităţi, dar şi obligaţiuni maximale, să obţină acest regim, dacă nu vrea să rămână în istorie drept gropar al foarte puţinelor şanse istorice de modernizare a ţării şi civilizare a vieţii cetăţenilor ei. În mod paradoxal, AIE poate obţine în exterior, inclusiv datorită conjuncturii geopolitice favorabile de moment, dar nu numai, mai multe pentru oameni decât în interior, unde aproape totul depinde de existenţa unei idei naţionale şi a unei voinţe politice. Guvernarea actuală a Republicii Moldova chiar este avantajată în acest sens, comparativ cu guvernarea chineză, pentru că dispune şi de pârghiile unui sistem politic care se pretinde făcând parte din democraţia europeană. [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo] {P.S. Acum 7 ani, după ce a absolvit în China una din cele două facultăţi ale sale, Sergiu Motreniuc a revenit la Chişinău. Pentru că nu şi-a găsit rostul în Moldova, proaspăt căsătorit, a luat din nou drumul Beijing-ului împreună cu familia. „Dacă vreau înapoi acasă?”, repetă ca pentru sine întrebarea. - Soţia şi astăzi ar zbura, dar eu ştiu că trebuie să-mi întreţin familia. Acum în Moldova n-am cum”.} [V.V., IPN]