Insulina a fost inclusă pe lista medicamentelor compensate din fondul asigurărilor obligatorii în medicină, transmite IPN.
Decizia a fost semnată luni, 8 aprilie, de către prim-ministrul în exerciţiu, Vlad Filat, Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, fiecare bolnav cronic de diabet zaharat va beneficia gratuit de insulină din cea mai apropiată farmacie, fără a suporta cheltuieli adiţionale pentru a se deplasa la instituţiile medicale în care se repartizau medicamentele respective anterior.
Dispoziţia a fost semnată cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii.