logo

Instrucțiuni pentru votarea prin corespondență


https://www.ipn.md/ro/instructiuni-pentru-votarea-prin-corespondenta-8013_1107835.html

Buletinul primit pentru votul prin corespondență trebuie completat de către alegător astfel încât să fie asigurat secretul votului. În mod obligatoriu, alegătorul trebuie să completeze și să semneze declarația privind abținerea de la votarea multiplă, prin care de asemenea, confirmă exercitarea dreptului de vot în secret. Autoritățile atenționează votanții să bifeze o singură opțiune în fiecare din cele două buletine de vot, precum și să se asigure că plicurile sunt sigilate în modul corespunzător și conțin eticheta de securitate, transmite IPN.

Comisia Electorală Centrală și Ministerul Afacerilor Externe au publicat pașii pe care trebuie să-i urmeze alegătorii din SUA, Canada, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia pentru a vota prin corespondență. Întâi de toate, pentru a evita erorile în completarea buletinului de vot, sigilarea plicului interior depersonalizat și expedierea plicului exterior personalizat, alegătorul trebuie să verifice conținutul plicului cu materialele pentru votare pe care le-a recepționat, iar înainte de a-și exprima opțiunea de vot, trebuie să citească cu atenție fiecare etapă numerotată din instrucțiunile primite.

Alegătorul va recepționa buletinul de vot în plicul recepționat de la biroul electoral al secției de votare. Pentru a vota corect, persoana urmează să bifeze cu pixul în interiorul unui singur cerc din buletinul de vot pentru alegeri prezidențiale, iar pe cel pentru referendum – în unul dintre cercurile de sub opțiunile propuse. Pixul trebuie să fie cu cerneală de culoare albastră/neagră sau o altă culoare a cernelii, dacă este lizibilă.

Autoritățile atenționează că buletinul de vot pentru alegeri prezidențiale, turul II, se folosește doar în cazul desfășurării celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. În acest caz votantul trebuie să înscrie bifa în cercul din dreptul unuia dintre cei doi concurenți care au trecut în cel de-al doilea tur. Buletinul de vot se completează de către alegător astfel încât să fie asigurat secretul votului.

Alegătorul urmează să introducă câte un buletin de vot în fiecare dintre plicurile depersonalizate, pe care sunt imprimate tipul de alegeri și turul de scrutin. „Lipiți fiecare plic interior depersonalizat și sigilați-l cu o etichetă de securitate. Atenție! Plicurile interioare depersonalizate se anulează dacă nu sunt sigilate corespunzător ori lipsește eticheta de securitate. Obligatoriu completați și semnați declarația privind abținerea de la votarea multiplă și confirmarea exercitării dreptului de vot în secret”, avertizează CEC.

Pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale și referendumul republican constituțional se completează și se semnează o declarație unică cu mențiunea corespunzătoare.

„Asigurați-vă că ați introdus în plicul exterior personalizat plicurile cu buletinele de vot și declarația semnată. Lipiți plicul și aplicați în colțul drept de sus un set de timbre pentru retur, cu excepția cazului în care acesta este deja lipit sau aplicată dovada ce confirmă plata în avans a serviciului poștal de retur”, precizează autoritățile.

Plicurile se anulează dacă plicurile interioare depersonalizate nu sunt sigilate corespunzător ori dacă lipsește eticheta de securitate. De asemenea, se anulează dacă sunt deteriorate astfel încât nu este asigurat secretul votului, precum și dacă în plicul exterior personalizat lipsește blancheta completată și semnată a declarației privind abținerea de la votarea multiplă și confirmarea exercitării dreptului de vot în secret.

De asemenea, votul nu va fi luat în calcul dacă plicul exterior personalizat nu a fost recepționat de către biroul electoral până la finalizarea termenului stabilit pentru votare. Plicul exterior personalizat trebuie depus la oficiul poștal, în cazul expedierii ca scrisoare recomandată sau în cutia poștală, în cazul expedierii ca scrisoare simplă.

Plicul trebuie să fie expediat astfel încât să fie livrat biroului electoral al secției de votare pentru votul prin corespondență până cel târziu la ora 18.00 a zilei de joi înainte de ziua alegerilor (17 octombrie).

În cazul desfășurării celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, repetați procedura de vot, completând buletinul pentru turul II și semnarea celei de-a doua blanchete a declarației, apoi expediați plicul exterior personalizat cât mai curând. În cazul turului II, plicul trebuie să ajungă la biroul electoral până la ora 18.00 a zilei de 31 octombrie.