logo

Instituțiile statului demonstrează incompetență în combaterea mituirii alegătorilor, Ștefan Gligor


https://www.ipn.md/ro/institutiile-statului-demonstreaza-incompetenta-in-combaterea-mituirii-alegatori-8012_1100494.html

„Stimați și nestimați reprezentanți SIS, reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale, ai Procuraturii Generale, ce trebuie să se mai întâmple în Republica Moldova pentru ca voi să începeți să funcționați? Republica Moldova este în stare excepțională pe motiv de probleme de securitate în regiune. Cum este posibil ca serviciile străine, serviciile secrete să desfășoare o operațiune de anvergură națională de corupere a alegătorilor și de manipulare a alegerilor locale?”, a declarat Ștefan Gligor într-o conferință de presă la IPN.

Potrivit lui, sarcina serviciului federal de securitate al Federației Ruse este ca, după aceste alegeri, 2/3 din populația Republicii Moldova să trăiască cu primari controlați din exterior. „Ce fel de stat candidat al Uniunii Europene? Ce fel de reformă a justiției ați făcut voi cei din PAS? Mă adresez premierului Dorin Recean, care face campanie electorală și împarte pliante. Mă adresez către ministrul de interne, care nu am mai înțeles cine este și cu ce se ocupă. Mă adresez către directorul SIS, care până astăzi nu a demonstrat că-și merită fotoliul. Mă adresez către Comisia Electorală Centrală, care are toată informația necesară pentru a scoate din cursă Partidul „Șansă” și clonele sale”, a punctat liderul Partidului Schimbării.

Președintele Partidului Schimbării s-a referit și la situația din UTA Găgăuzia. Potrivit lui, alegerile bașcanului au fost o mostră a corupției electorale și o repetiție înainte de alegerile generale locale. „Ce au făcut autoritățile noastre? Ce a făcut Centrul Național Anticorupție, Procuratura Anticorupție, PCCOCS, Procuratura generală, SIS? Nimic! Mai bine zis, ceea ce au făcut, eu calific ca nimic. Pentru ca să fie ceva, trebuie să fie rezultat. Dar rezultatul este că Adunarea Populară și Comitetul Executiv al Găgăuziei deschid conturi speciale în care sunt livrați zeci de milioane de euro pentru proiectele megalomane anunțate de către această Guțul și Adunarea asta Populară care s-a regrupat în jurul lui Șor și Guțul”, afirmă Ștefan Gligor.

El se întreabă cum este posibil ca întregul sistem politic și de drept al Republicii Moldova să fie sabotat și subminat în ochii instituțiile responsabile. „Voi, cei din Guvern, domnule prim-ministru Recean, dumneavoastră cu ce vă ocupați? Unde vă uitați? Sunteți președintele Comisiei pentru Situații Excepționale pe timp de război în regiune și insecuritate. Cu ce vă ocupați? Unde sunt deciziile CSE cu privire la eliminarea factorului de destabilizare a securității? Unde sunt deciziile de eliminare a Partidului „Șansă”, ca factor de destabilizare și pericol direct pentru securitatea națională, a lui Maxim Moroșan, președintele Partidului Socialiștilor din Bălți – pericol direct pentru securitatea națională? Unde sunt deciziile CSE care ar vizat situația din UTA Găgăuzia. Aveți acest instrument de o putere absolută, de care vă este frică să vă folosiți. Despre valori europene știți să vorbiți, dar să asigurați ordinea de drept și legalitatea în această țară – nu”, susține Ștefan Gligor.

Potrivit lui, în acest timp, crima organizată folosește instrumentele de corupere ilegală și finanțare ilegală ca să distorsioneze aceste alegeri. Astfel, aceste alegeri nu sunt nici libere și nici corecte.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.