logo

Instituțiile rezidențiale psihoneurologice din patru localități vor fi transformate


https://www.ipn.md/ro/institutiile-rezidentiale-psihoneurologice-din-patru-localitati-vor-fi-transform-7967_1039492.html

Patru instituții rezidențiale cu profil psihoneurologic pentru adulți din localitățile Bădiceni, Brânzeni, Cocieri și municipiul Bălți sunt în proces de transformare datorită eforturilor comune ale Republicii Cehe și Republicii Moldova. În baza evaluării fiecărei persoane din aceste instituții rezidențiale, autoritățile vor înlocui, treptat, îngrijirea rezidențială a persoanelor cu dizabilități, apte de trai independent, prin servicii sociale alternative, adaptate necesităților individuale, transmite IPN.

Până acum, au fost procurate patru case cu suportul Guvernului Republicii Cehe, ceea ce ajută persoanele dezinstituționalizate să înceapă o viață nouă în comunitate. „Viața în comunitate este cu mult mai diferită de viața într-o instituție rezidențială cu profil psihoneurologic. Odată ce părăsesc instituția rezidențială și se reîntorc în localități, lângă rude și vecini, adulții cu dizabilități își recapătă demnitatea, independența și drepturile”, se spune într-un comunicat de presă al Agenției Cehe pentru Dezvoltare.

Trecerea de la îngrijirea rezidențială la cea bazată pe comunitate și reducerea stigmatizării persoanelor cu dizabilități a fost posibilă în cadrul proiectului „Susținerea procesului de transformare a sistemului de îngrijire pentru persoanele cu dizabilități psihosociale în Republica Moldova”. Acesta este finanțat de către Agenția Cehă pentru Dezvoltare și implementat de Centrul de Sănătate Mintală din Republica Cehă, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, organizațiile People in Need Moldova și Keystone Moldova.

Serviciu le permite persoanelor cu dizabilități mintale sau psihosociale să acceseze liber toate serviciile din comunitate: să meargă la medicul de familie, să primească suport din partea asistentului social, să participe la evenimentele și sărbătorile organizate de primărie, precum și să se angajeze în câmpul muncii. Incluziunea sporește calitatea vieții acestor persoane, care au posibilitatea să devină membri activi ai societății. La nivel de comunitate, oamenii devin mai receptivi, mai înțelegători și renunță la prejudecățile față de persoanele cu dizabilități.