logo

Instituţiile medico-sanitare publice vor acorda în zilele de odihnă şi de sărbători asistenţă în volum necesar


https://www.ipn.md/ro/institutiile-medico-sanitare-publice-vor-acorda-in-zilele-de-odihna-7967_969453.html

În zilele sărbătorilor de Paşti, dar şi în celelalte zile din mai declarate de Guvern nelucrătoare, instituţiile medico-sanitare publice din republică vor acorda asistenţa medicală în volum necesar, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, în toate instituţiile medico-sanitare este asigurat setul de medicamente şi consumabile necesare pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă în volum deplin. Centrul Republican de Transfuzie a Sângelui a rezervat componente de sânge pentru asigurarea instituţiilor medico-sanitare în caz de necesitate. Asistenţa medicală urgentă prespitalicească şi spitalicească va fi acordată în regim permanent. În cadrul instituţiilor medicale sânt desemnate persoane cu funcţii de răspundere, care vor supraveghea organizarea asistenţei medicale. Medicii din policlinici nu vor primi, însă, pacienţi în perioada dată. Angajaţii din republică vor avea zile libere la 27, 28 aprilie, 1, 2, 3, 4, 5, 9, 10, 11 mai.