logo

Inspectoratul General pentru Migrație îndeamnă cetățenii ucraineni strămutați să se legalizeze


https://www.ipn.md/ro/inspectoratul-general-pentru-migratie-indeamna-cetatenii-ucraineni-stramutati-sa-7967_1098640.html

Inspectoratul General pentru Migrație îndeamnă cetățenii ucraineni strămutați pe teritoriu Republicii Moldova să se legalizeze, solicitând protecție temporară, drept de ședere sau azil. Legalizarea este necesară în contextul în care, ca urmare a deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, din luna mai s-a revenit la termenul de aflare a străinilor strămutați din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova până la 90 de zile calendaristice în decursul perioadei de 180 de zile calendaristice precedente fiecărei zile de ședere. Precizările au fost făcute de Mihail Vodă, șeful IGM, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Potrivit lui Mihail Vodă, pe teritoriul țării se află peste 100 de mii de cetățeni strămutați din Ucraina, dintre care 65 de mii se află mai mult de 90 de zile pe teritoriul țării. Mai mult de jumătate sunt minori.

Obținerea unui statut legal oferă persoanei avantaje precum acces la diferite tipuri de servicii de sănătate, educație, asistență socială și acces la piața forței de muncă. Cetățenii ucraineni pot alege orice posibilitate de documentare disponibilă. Cel mai simplu mecanism este protecția temporară. Dar pot solicita și drept de ședere sau azil pe teritoriul țării.

Dreptul de ședere poate fi solicitat dintr-un motiv anume, precum reîntregirea familiei, studii sau muncă, investiții, activități religioase sau voluntariat. Solicitarea azilului durează mai mult și are mai multe etape. De aceea, protecția temporară, susține Mihail Vodă, este cea mai viabilă și rapidă modalitate de legalizare a statutului.

Mihail Vodă susține că Inspectoratul pentru Migrație are capacitatea de a documenta toate persoanele în cele 12 oficii ale inspectoratului de pe întreg teritoriul țării. De asemenea, au fost create cinci echipe mobile pentru persoanele cu nevoi speciale.

Persoanele eligibile de protecție temporară trebuie doar să se înregistreze pe platforma protecțietemporara.gov.md, acolo încarcă toate actele care se cer. Pentru înregistrare trebuie prezentat un act care să confirme identitatea persoanei și confirmarea adresei de domiciliu sau adresa temporară. Tot pe site aleg la ce oficiu, data și ora în care vor merge la oficiu.

Din 24 februarie până astăzi, au fost recepționate aproximativ 15 mii de cereri de azil. Actualmente, în sistemul de azil sunt circa 700 de persoane care beneficiază de o formă de protecție. Cu permise de ședere sunt peste 7000 de cetățeni ucraineni. Sunt peste 16500 de persoane strămutate din Ucraina care au aplicat pentru protecția temporară și peste 10300 de persoane au obținut documentul beneficiarului de protecție temporară, dintre care 3400 sunt minori.