Inspectoratul Fiscal Principal de stat a fost obligat să sisteze încasarea impozitelor pe imobil de la locatarii apartamentelor neprivatizate.
https://www.ipn.md/ro/inspectoratul-fiscal-principal-de-stat-a-fost-obligat-sa-sisteze-7967_958095.html
Curtea Supremă de Justiţie(CSJ) a obligat Inspectoratul Fiscal Principal de Stat să sisteze încasarea impozitelor pe imobil pentru anul 2005 de la locatarii apartamentelor neprivatizate.
Potrivit unui comunicat al Centrului pentru Drepturile Omului
(CDO), CSJ a luat această decizie, la 2 martie curent, în rezultatul iniţierii de către avocatul parlamentar, Iurie Perevoznic, a unui proces civil în problema încasării neântemeiate de către IFPS a impozitelor nominalizate.
De notat că începând cu luna august 2005, organele fiscale teritoriale au iniţiat distribuirea avizelor de plată pentru achitarea impozitului pe imobil locatarilor apartamentelor neprivatizate, fapt ce a generat adresări ale cetăţenilor la CDO. În procesul investigaţiilor, Perevoznic a constatat că temei juridic pentru aceste acţiuni au servit modificările din decembrie 2004 operate la Codul Fiscal al Republicii Moldova, care prevăd că „pentru bunurile imobile ale autorităţilor publice şi ale instituţiilor finanţate de la bugetele de toate nivelurile, transmise în arendă sau locaţiune, subiecţi ai impunerii sânt arendaţii sau locatarii”. În acelaşi timp, la aplicarea acestor modificări au fost trecute cu vederea prevederile legii din 16 iunie 2000 pentru punerea în aplicare a Titlului IV din Codul Fiscal din care rezultă că modificările menţionate mai sus urmează a fi puse în aplicare doar de la 1 ianuarie 2007.
Potrivit deciziei CSJ, plăţile făcute de locatarii apartamentelor neprivatizate se consideră plăţi achitate în plus, iar, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal, aceste sume urmează a fi restituite contribuabilului la cerere. Totodată, în termen de până la 30 de zile, organul fiscal urmează să întocmească dispoziţia de plată trezorerială şi să o transmită Trezoreriei de Stat spre executare. Această sumă urmează să fie restituită contribuabilului sau trecută în contul stingerii unei viitoare obligaţii fiscale de alt tip.
Restituirea sumei plătite în plus va fi efectuată numai în cazul în care contribuabilul nu are restanţe fiscale. Dacă cererea contribuabilului nu va fi satisfăcută în termen de 37 de zile,
contribuabilul beneficiază de dreptul la dobândă pentru perioada cuprinsă între data depunerii cererii şi data compensării de către Trezoreria de Stat, se mai spune în comunicatul citat de Info-Prim Neo.