logo

Înşelată şi impusă să se prostitueze: traficantul, condamnat la 12 ani de închisoare


https://www.ipn.md/ro/inselata-si-impusa-sa-se-prostitueze-traficantul-condamnat-la-12-ani-de-inchisoa-7967_1032941.html

Un bărbat din Bălţi a fost condamnat la 12 ani de închisoare în penitenciar de tip închis pentru trafic de fiinţe umane. Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria Bălţi, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

În 2014, bărbatul a recrutat o femeie de 26 de ani, căreia i-a promis un post de muncă bine plătit într-o grădiniţă de copii din Atena, Grecia. Ajunsă la locul destinaţiei, victima a fost impusă să presteze servicii sexuale timp de două săptămâni.

Femeia a reuşit să anunţe poliţia din Atena, fiind plasată într-un centru de reabilitare, după care a fost transportată acasă.